Sava Pustnicul

53941594

Părintele Sava s-a născut în Alexandria, la 29 august 1837. Din botez s-a numit Ștefan. Părinții lui, Hristos și Nona, erau bulgari și se trăgeau din Târnovo. Din cauza războiului cu Turcia, ei au venit în România, unde exista mai multă siguranță.

La Schitul românesc (Prodromu) a venit în 1859, la vârsta de 22 de ani. A fost tuns în schima mare în 1863, iar în 1867 s-a mutat într-un loc din afara Schitului pentru a duce o viață isihastă, pe care a și trăit-o până la sfârșitul său pământesc, petrecut în 20 septembrie 1902. S-a distins prin smerenia sa și prin iubirea de străini. Chilia în care s-a nevoit cu desăvârșită lepădare de sine și răbdare este aproape de Aghiasma Sfântului Athanasie Athonitul și se numește până astăzi Turloti. Când îl vizitau frații la chilie, își lăsa deoparte toate preocupările lui și se deda cu totul slujirii acestora. După plecarea lor, postea câte două zile, împlinind în același timp și rânduielile de rugăciune pe care le lăsase deoparte în timpul primirii închinătorilor.

Odată, vrând un frate să îl încerce, s-a apropiat și l-a întrebat:

– Părinte Sava, câteodată la biserică îmi vine puțină străpungere, dar când îmi fac la chilie canonul de rugăciune, mintea mi se împrăștie încolo și încoace.

– Crede-mă, părinte Irinarh, mi-a spus, de multe ori, chiar și fără voia mea, îmi vine plâns și-mi vin lacrimi. Așa mintea se curățește, iar inima este izbăvită de înțelesurile rele și viclene și de simțirile pătimașe, și așa pot să mă rog neîmprăștiat, fără nici un fel de răspândire și risipire a minții.

Din aceasta putem să ne dăm seama care este viețuirea părintelui Sava. Din această pricină, a fost cunoscut și vestit nu numai în Sfântul Munte, ci și în Grecia, și chiar în afara ei. Niciodată nu l-a văzut cineva vreodată trist, mâhnit, cu fața întunecată, ci întotdeauna era bucuros, vesel și cu privirea smerită. Vorba lui era dulce și atrăgătoare ca un magnet. Purta haine simple și întotdeauna avea în mâini șiragul de metanii. Avea multă evlavie față de Maica Domnului și citea adesea Acatistul Buneivestiri. Veșnică să-i fie pomenirea!

Sursa: Monahul Damaschin Grigoriatul, Părinți aghioriți pe care i-am cunoscut, Ed. Sf. Nectarie, Arad, 2008

pemptousia.ro

Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, zi de post

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a poruncit taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelulul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Pentru ca se temea ca Botezatorul ar putea invia daca trupul ar fi fost ingropat alaturi de cap, Irod nu a dat ucenicilor decat trupul sfantului, care a fost ingropat in Sevastia. Capul a fost ingropat de Irodiada in curtea sa, la mare adancime. Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor imparati Constantin si Elena, cand, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, in Siria, la un olar. In anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a asezat in biserica din aceasta cetate. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului. In vremea luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.

In timpul cruciadelor, latinii au luat din Constantinopol, in anul 1204, o parte din capul Sfantului Ioan Boteazatorul si l-au dus in Franta, asezandu-l intr-o biserica din Amiens, unde se afla si astazi. In amintirea taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul, Biserica Ortodoxa a randuit ca ziua de 29 august sa fie zi de post.

sursa: crestinortodox.ro

Rabdarea

Din ce in ce mai multi oameni din zilele noastre refuza sa traiasca intru rabdare. Daca cineva este cuprins de o boala, nu asteapta vindecarea cu rabdare, ci se revolta si isi blesteama viata. Iar daca isi aduce aminte ca exista si Biserica, vrea de la ea rugaciuni rapide pentru inlaturarea bolii.

Insa cel care se afla in suferinta trebuie sa-i gaseasca sensul pozitiv, acela de a creste spiritual prin ea. Trebuie sa vada in ea un mijloc pedagogic al purtarii de grija a lui Dumnezeu de a spori in viata duhovniceasca. Sfantul Grigorie Palama spune ca dupa cum plantele trebuie sa sufere toate incercarile aduse de schimbarea anotimpurilor, pentru a creste si a rodi, asa si credinciosul trebuie sa rabde chinurile de voie si pe cele fara de voie, spre a ajunge la desavarsire.

Asadar, sa nu ne revoltam atunci cand suntem in suferinta. Sa o rabdam cu credinta si sa fim siguri ca atunci cand va fi momentul potrivit, Dumnezeu o va ridica de la noi. Parintele Arsenie Papacioc ne indeamna sa nu fugim de crucea pe care ne-a dat-o Dumnezeu pentru ca s-ar putea sa dam peste altele si mai grele. Deci, rabdare in orice suferinta.

Daca vorbim de rabdare, nu putem sa trecem cu vederea ca lumea in care traim este o lume plina de ceasuri: la masina, la mana, la telefonul mobil, la calculator etc. Uitati-va la un om care este in situatia de a astepta pe cineva: fie se uita permanent la ceas, fie il suna. Este chipul omului lipsit de rabdare, nu mai poate astepta cateva minute.

E o lume care se straduieste sa aiba parte de mai mult timp. Dar nu timpul, ceea ce trece trebuie sa cautam, ci vesnicia.

Adrian Cocosila

sursa: crestinortodox.ro

Despre cantitatea metaniilor

Metaniile în timpul rugăciunii lui Iisus sunt lăsate la libera alegere, după osârdie. La bobiţele mici faceţi metanii mici, iar la cele mari metanii mari. Câte? Câte voieşte sufletul, totuşi, stabilind acest lucru odată pentru totdeauna. Este mai bine să stabiliţi un interval de timp pentru această rugăciune: un sfert de ceas sau mai mult sau mai puţin. Noaptea este cel mai bun timp pentru rugăciune, mai ales miezul nopţii.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumeniţa, 2008, p.135)

doxologia.ro

Atunci când lumea râde, lacrimile sfântului pogoară peste oameni milostivirea divină

Un sfânt, chiar şi cel mai izolat şi ascuns, “îmbrăcând goliciunea  pustiului”,  poartă  pe  umerii săi tot greul pământului şi noaptea păcatului, protejând astfel lumea de mânia lui Dumnezeu. Atunci când lumea râde, lacrimile sfântului pogoară peste oameni milostivirea divină. Înainte de a muri, un pustnic a rostit rugăciunea din urmă ca pe un amin menit să pecetluiască slujirea: “Fie ca toţi să se mântuiască, iar pămîntul să  cunoască  izbăvirea…”. Intrând în “comuniunea păcatului”, sfinţii îi trag pe toţi păcătoşii către “comuniunea sfinţilor”.

Paul Evdokimov – Iubirea nebuna a lui Dumnezeu

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul dăruiește tămăduire sufletelor și trupurilor

Porphyrios ieromonahos Kafsokalyvitis10 in

Gheronda, ca medic al meu, nu-mi vedea doar suferințele trupești, ci se îngrijea și de multele mele răni sufletești. În acest sens, se nevoia să mă facă să învăț ce este smerenia. Într-o după-amiază m-a sunat la clinică, imediat după ce terminasem de vorbit cu un cuplu, pacienți de-ai mei care au ținut să-mi mulțumească și să-și manifeste aprecierea față de mine prin vorbe foarte măgulitoare. Imediat ce au plecat, m-a sunat gheronda. ,,Iorgáki, sunt gheronda. Ascultă, noi doi vom merge braț la braț pe cărarea ce duce direct în iad. Vom auzi: Nebune, în această noapte voi cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit, ale cui vor fi?” L-am întrerupt. ,,Gheronda, de ce bunuri ne-am bucurat în această viață? De rabla de mașină pe care o am, de banii din cont pe care nu-i am ori de nopțile nedormite în gardă la spital?”. Mi-a răspuns imediat: ,,A, de ce spui așa ceva? Nu îți zice lumea ce medic bun ești? Că ei grijă de toți, nu îi gonești, nu îi cerți. Iar tu te bucuri tare mult când auzi toate acestea, nu-i așa? E! Ți-ai luat plata ta. La fel pățesc și eu. Toată lumea îmi spune că am harisme, că doar se ating de mine și se vindecă, că sunt sfânt. Iar eu, om fără minte și neputincios iau de bun tot ceea ce îmi spun oamenii. De aceea ți-am spus eu că o să mergem împreună în iad”. ,,Dacă e să mergem împreună, mergem și în iad”, i-am răspuns și eu. Înainte de a închide telefonul mi-a mai zis: ,,Eu îți vorbesc serios iar tu glumești mereu. Să ne dea Dumnezeu pocăință amândurora!”.

În ziua următoare am fost cam mâhnit gândind că am pierdut cei mai frumoși ani din viață fără să dobândesc ceva, închis în activitățile zilnice plictisitoare. Imediat a sunat gheronda și, cu 2-3 cuvinte de-ale lui, mi-a ridicat moralul: ,,Doctore, ai auzit vreodată cuvintele nu vor gusta moartea? Putem, dacă vrem, să nu avem parte de moartea veșnică. Este de ajuns să-L iubim pe Hristos. Da, domnule doctor cardiolog, trebuie să-L iubești pe Hristos din toată inima ta (râde)”.

Gheronda nu era numai medic al sufletelor și al trupurilor. Era și medic pentru celelalte vietăți pe care le-a plăsmuit Domnul. Iubea foarte mult animalele. Reușise să îmblânzească niște papagali și îi învățase chiar să zică Rugăciunea lui Iisus. Am rămas fără grai când am auzit papagalul pe care îl avea în chilie că zice Rugăciunea repetând-o mai apoi de câteva ori. ,,El e mai duhovnicesc decât mine”, mi-a spus gheronda. ,,Eu obosesc și adorm dar el nu doarme deloc, priveghează continuu”. În ultima vreme încerca să îmblânzească un vultur. Într-un sfârșit de săptămână, pe când se afla în nordul Evviei la o mănăstire pentru a se ruga, s-au întâmplat următoarele pe care mi le-a povestit chiar el: ,,O ciobăniță m-a rugat să citesc o rugăciune pentru turma sa pentru că i se îmbolnăveau caprele. Eu am fost de acord iar femeia a mers să adune turma și s-o aducă aproape de biserica unde mă aflam. M-am așezat în fața turmei, am ridicat mâinile în sus și am început să zic mai multe rugăciuni ce cuprindeau stihuri din psalmi care se referă la creație. Animalele se uitau la mine de parcă înțelegeau. Niciuna nu se mișca. Mai apoi am lăsat mâinile în jos iar țapul a fost primul care s-a mișcat. S-a apropiat de mine, mi-a sărutat mâna și a îngenuncheat liniștit în fața mea. Zic bine, Pinelópi?”. A strigat-o pe nepoata sa care stătea mai la o parte. ,,Da, gheronda, exact așa s-a întâmplat, eram acolo”.

Prof. univ. Gheorghios Papazachos

sursa: pemptousia.ro

Catedrala Mântuirii Neamului – adevăruri dincolo de manipulări

http://media.dcnews.ro/image/201601/w670/catedrala_mantuirii_72387900.jpg

Statul dă sau ia bani de la Biserică?

– Banii de la bugetul de stat, lunar, pentru salariile personalului din Administrația Patriarhală sunt în cuantum de 557.472 lei

– Banii plătiți de Patriarhia Română către stat pentru acești salariați, sub forma de impozite, asigurări de sănătate, contribuții sociale – 575.087 lei

Articol integral (si bine documentat) aici…