Toate articolele scrise de petru

Staretul Tadei – Despre telul vietii

Dumnezeu ne-a daruit totul, de noi depinde sa fim buni. Daca purtam grija insusirilor rele ale anumitor oameni care ne vorbesc, nu putem avea pace si pocainta. De ce Domnul porunceste sa-i iubim pe vrajmasii nostri? O face nu pentru ei, ci pentru noi. Atata vreme cat tinem in noi gandul la vatamarea pe care ne-au pricinuit-o vrajmasii, prietenii, rudele, apropiatii nostri, nu avem pace si liniste, traim intr-o stare de iad. Trebuie sa ne slobozim de acest rau, sa-l izgonim ca si cum n-ar fi nimic, sa iertam totul. Tocmai de aceea, parintii trebuie sa indure multe in viata si in familie cu copiii. Noi ii certam acum pe copiii nostri, dar nu avem dreptate, caci nu i-am indrumat pe calea cea dreapta.

Mi-a scris o doctorita o scrisoare in care imi spune: „Eu si barbatul meu, care este si el doctor, avem un fiu ce a distrus pana acum trei masini si numai multumita lui Dumnezeu a ramas viu. Acum ne cere sa-i cumparam iarasi masina, dar nu mai avem posibilitatea materiala sa o facem. Cand ne intoarcem de la serviciu, si de la mine, si de la tatal lui cere bani cu sila. Ce sa facem si cum sa rezolvam aceasta problema?”

Eu i-am raspuns la toate acestea spunandu-i ca nu-l pot invinui niciodata pentru ce s-a intamplat, caci este din vina lor. Au avut un singur fiu si i-au facut toate dupa voie inca de cand era mic. Cand era mic dorintele lui erau mici, acum el a crescut si dorintele lui au crescut. Tot ce le-a ramas de facut este sa dea multa dragoste si atentie fiului lor, pana ce isi va veni in fire si va intelege ca parintii ii doresc tot binele. Alta cale nu este. Vedeti ca prin gandurile si dorintele noastre putem indrepta viata noastra si a celor apropiati noua, iar eu va doresc sa fiti asa.

sursa: scribd.com

Sfintii Martiri Brancoveni

Sfintii Martiri Brancoveni: Constantin Voievod cu fiii sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache, sunt praznuiti pe 16 august. Domnia lui Constantin Brancoveanu a inceput sub semnul aparitiei Bibliei in limba romana, numita „de la Bucuresti”, in anul 1688. Si-a asumat rolul de protector al tiparului si scolilor din Muntenia, dar si din Transilvania. A dat Bucurestiului o noua Academie Domneasca, transformand scoala de la Sf. Sava in „colegiu public pentru pamanteni si straini”, cu o programa asemanatoare institutiilor de grad superior. L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub indrumarea caruia se vor tipari numeroase carti in limbile romana, greaca, slavona, georgiana si chiar araba. A ctitorit mai multe biserici si manastiri, intre care: bisericile de la Potlogi si Mogosoaia, Manastirile Hurezi si Brancoveni, Biserica „Sf. Gheorghe Nou” din Bucuresti, unde odihnesc sfintele sale moaste.
Pentru ca a refuzat sa se lepede de la credinta crestina, pe 15 august 1714, chiar in ziua cand implinea 60 de ani, domnitorul roman a fost decapitat. Aceeasi pedeapsa au suferit-o si cei patru fii ai sai, impreuna cu sfetnicul Ianache.
„De legea crestina nu ma las, caci in ea m-am nascut si am trait, si in ea vreau sa mor!”
Numai in camasi, istoviti de suferinte si dureri, legati cu lanturi, cu capetele descoperite si desculti, marturisitorii intru Hristos au fost adusi in fata sultanului Ahmed. La cererea sultanului de a renunta la crestinism, Brancoveanu a raspuns fara retineri: „De legea crestina nu ma las, caci in ea m-am nascut si am trait, si in ea vreau sa mor!”, iar catre fiii lui a rostit: „Fiilor, fiti barbati! Am pierdut tot ce aveam pe asta lume. Nu ne-au mai ramas decat sufletele. Sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le ducem curate inaintea fetei Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam pacatele noastre cu sangele nostru!”.
In urma acestor cuvinte, sultanul a poruncit sa fie taiate capetele copiilor domnitorului. Primul cap retezat a fost al lui Constantin, fiul cel mare. Au urmat capetele lui Stefan si Radu. Cand a sosit randul lui Matei, baiatul cel mai mic, acesta a inceput sa planga. Tatal lui i-a poruncit sa se asemene fratilor sai. Copilul s-a indreptat spre jertfa fara retineri. Au urmat Ianache Vacarescu, bunul sfetnic al Brancoveanului si apoi domnitorul, care a batut o cruce mare si a spus: „Doamne, fie voia Ta!”.
Trupurile pescuite din Bosfor, redescoperite dupa doua secole!
Trupurile lor au fost aruncate in Bosfor. Au fost scoase de cativa crestini si ingropate in mare taina intr-o manastire din Halki, chiar langa Tarigrad. In vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns ramasitele domnitorului si le-a ingropat in Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti. A asezat peste mormant o piatra impodobita doar cu pajura tarii, fara nici o pisanie, iar deasupra a pus o candela de argint. Pornind intre altele, si de la inscriptia de pe aceasta candela (din 12 iunie 1720), Virgil Draghiceanu a facut in 1914 senzationala descoperire a mormantului voievodal („cea mai mare rasplata pentru modesta mea activitate de o viata”, ii scria el savantului Dimitrie Onciul). In jurul autenticitatii si paternitatii descoperirii s-au iscat pe atunci multe polemici si chiar procese, in care de partea lui Virgil Draghiceanu a fost inca de la inceput, printre multi altii, si marele Nicolae Iorga.
Pe 15 august 1992, Constantin Brancoveanu cu fiii sai si cu sfetnicul Ianache au fost declarati sfinti de catre Biserica Ortodoxa Romana. Sunt sarbatoriti pe 16 august pentru a nu coincide cu sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului.

Adormirea Maicii Domnului

 

Cand a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, sa ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai inainte, a facut-o sa cunoasca, printr-un inger, mutarea ei de pe pamant la viata cea cereasca. Deci, instiintandu-se Nascatoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, si s-a suit degraba in Muntele Maslinilor, ca sa se roage.

S-a intors, apoi, acasa si a pregatit toate cele de ingropare, incredintand, pe vecine ca, mutandu-se in ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toata lumea o va cerceta si o va ocroti. Si a impartit vaduvelor sarace vesmintele sale. Si a luat, apoi, iertaciune de la toti si, culcandu-se pe pat, a facut rugaciune pentru intarirea lumii si pentru vietuirea in pace. Si, binecuvantand pe toti cei de fata, si-a dat sufletul in mainile Fiului si Dumnezeului ei. Si multe vindecari s-au impartit tuturor celor bolnavi, prin binecuvantarea ei.

Si, s-a facut, atunci, tunet mare si au venit de la marginile lumii, ca pe niste nori, toti Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Si, incepand Petru cantarea cea de ingropare, Apostolii au ridicat patul si au petrecut, pana la mormant, trupul cel primitor de Dumnezeu. Si, sosind in satul Ghetsimani si asezand in mormant trupul Maicii Domnului, Apostolii au zabovit, acolo, inca trei zile, asteptand pe Apostolul Toma, care din dumnezeiasca randuiala, lipsea.

Si, sosind, Toma Apostolul era intristat, ca nu se invrednicise sa vada, si el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca si ceilaiti Apostoli. Deci, s-a deschis, cu hotarare de obste, mormantul, pentru el. Si, daca s-a deschis, s-au minunat, ca au aflat mormantul fara sfantul ei trup si era numai giulgiul lasat, ca mangaiere si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri.

sursa: credo.ro

Preacuviosul Parintele nostru Maxim Marturisitorul

Sfântul Maxim a trait pe vremea raucredinciosului împarat Consta, nepotul lui Iraclie, si era filozof desavârsit. Împodobindu-se cu întelepciunea, toate avutiile sale lasându-le fratelui sau, s-a facut monah. Iar vazând cum crestea eresul monotelitilor (adica al celor ce marturisesc o singura voie în Domnul nostru Iisus Hristos), s-a aprins de dumnezeiasca râvna, si s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin, papa, ca sa adune un Sinod local, si sa-i anatematizeze pe cei care cugetau acel eres, împreuna si pe începatorul lui.

Si a alcatuit Sfântul Martin si carti împotriva acelui eres. Iar împaratul fiind înstiintat de aceasta, a trimis ca sa-l aduca în cetatea Constantinopolului, si l-a înfatisat înaintea judecatii sale. Iar sfântul pe ereticii ce se adunasera acolo i-a rusinat cu cuvântul adevarului pe toti biruindu-i. Dupa aceasta a fost izgonit în Tracia, taindu-i-se mâna dreapta si limba. De acolo, împreuna cu doi ucenici ai sai a fost trimis în partile Laziei, însa si acolo cu Duhul lui Dumnezeu marturisea si scria; fiindca se spune ca dupa taierea limbii i s-a facut cu minune dumnezeiasca limba la loc si a vorbit curat cât a trait. Apoi, la adânci batrâneti, s-a dus catre Domnul. Iar pomenirea lui se face în ziua de 21 ianuarie.

Pe 13 august se face pomenirea mutarii moastelor Preacuviosului Parintelui nostru Maxim Marturisitorul.

sursa: calendar-ortodox.ro

Pr. Stefan Negreanu – „Anamneza”

Pentru a asculta inregistrarea (32min si 46sec), porniti player-ul de mai jos:


Pentru a download-a fisierul mp3 (15M), dati click aici…

Anamneza
Gr. anamnesis – comemorare, amintire, pomenire. Partea principala din canonul euharistic, in care se evoca momentele esentiale din istoria mantuirii, incepand cu intruparea pana la a doua venire a lui Iisus Hristos. Anamneza are o forma liturgica („intru pomenirea Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos”), care se foloseste de doua ori, potrivit cu „dubla prezentare”: in ritualul proscomidiei, cand se face pregatirea darurilor spre a fi aduse ca ofranda lui Dumnezeu spre amintirea mortii lui Hristos (Is. 53, 7-8;: Fapte 8, 32-33) ; in ritualul liturghiei, cand se face consacrarea darurilor ca „jertfa fara de sange”. Liturghia intreaga are un caracter anamnetic. Biserica are constiinta ca in liturghie se actualizeaza realitatea istorica si eshatologica a mortii lui Hristos, cauza eficienta a rascumpararii, prin amintirea jertfei de pe cruce si recitarea cuvintelor de instituire a Tainei Euharistiei. Anamneza devine sacrificiala numai prin invocarea speciala a Duhului Sfant, pentru prefacerea darurilor euharistice, painea si vinul, in insusi Trupul si insusi Sangele Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului. Actualizarea cuvintelor lui Hristos sunt posibile numai in Duhul Sfant, Care „va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 1;4, 26 si 16, 13). Anamneza si epicleza sunt absolut necesare pentru prezenta reala a lui Hristos in taina Euharistiei. (din Dicționarul Religios Ortodox)