Arhiva categoriei: PSB

Preacuviosul Parintele nostru Maxim Marturisitorul

Sfântul Maxim a trait pe vremea raucredinciosului împarat Consta, nepotul lui Iraclie, si era filozof desavârsit. Împodobindu-se cu întelepciunea, toate avutiile sale lasându-le fratelui sau, s-a facut monah. Iar vazând cum crestea eresul monotelitilor (adica al celor ce marturisesc o singura voie în Domnul nostru Iisus Hristos), s-a aprins de dumnezeiasca râvna, si s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin, papa, ca sa adune un Sinod local, si sa-i anatematizeze pe cei care cugetau acel eres, împreuna si pe începatorul lui.

Si a alcatuit Sfântul Martin si carti împotriva acelui eres. Iar împaratul fiind înstiintat de aceasta, a trimis ca sa-l aduca în cetatea Constantinopolului, si l-a înfatisat înaintea judecatii sale. Iar sfântul pe ereticii ce se adunasera acolo i-a rusinat cu cuvântul adevarului pe toti biruindu-i. Dupa aceasta a fost izgonit în Tracia, taindu-i-se mâna dreapta si limba. De acolo, împreuna cu doi ucenici ai sai a fost trimis în partile Laziei, însa si acolo cu Duhul lui Dumnezeu marturisea si scria; fiindca se spune ca dupa taierea limbii i s-a facut cu minune dumnezeiasca limba la loc si a vorbit curat cât a trait. Apoi, la adânci batrâneti, s-a dus catre Domnul. Iar pomenirea lui se face în ziua de 21 ianuarie.

Pe 13 august se face pomenirea mutarii moastelor Preacuviosului Parintelui nostru Maxim Marturisitorul.

sursa: calendar-ortodox.ro

Sf. Ioan Scărarul – citate

«Închipuirea de sine îi face pe cei atinşi de ea iubitori de arătare şi de slavă, căci a-ţi închipui că eşti ceva nu te lasă să şi fii cu adevărat. De aceea deşertăciunea este şi se numeşte neexistenţă. Închipuirea că eşti ceva se iveşte atunci când nu eşti ceea ce-ţi închipui, sau vrei să acoperi lipsa a ceea ce vrei să arăţi că eşti. Ea este împreunată totdeauna cu nesinceritatea şi cu lipsa de smerenie.»

«Smerenia este uşa nepătimirii»

«Postul smereşte trupul, privegherea luminează mintea, liniştirea aduce plînsul, plînsul botează pe om şi spală sufletul şi-l face fără păcat»

Sf. Ioan Scărarul

HARUL ESTE LUMINA

„Va voi spune altceva, pentru a putea intelege mai limpede ce inseamna harul lui Dumnezeu, cum poate fi recunoscut si cum lucrarile sale se manifesta, in mod deosebit, in cei ce sunt luminati de acesta. Harul Sfantului Duh este lumina care il lumineaza pe om. Intreaga Sfanta Scriptura vorbeste despre aceasta. Astfel, sfantul nostru parinte David a spus: „Faclie picioarelor mele este legea Ta şi lumina cararilor mele.” (Psalmul 118:105), si „De n-ar fi fost legea Ta gandirea mea, atunci as fi pierit intru necazul meu.” (Psalmi 118:92).

Cu alte cuvinte, harul Duhului Sfant care este exprimat in Lege, in cuvintele poruncilor Domnului, este faclia si lumina mea. Daca acest har al Sfantului Duh (pe care incerc sa il dobandesc cu atata grija si ravna, incat cuget la dreptele Tale judecati de sapte ori pe zi) nu m-ar fi luminat in mijlocul intunericului grijilor, care sunt de nedespartit de chemarea inalta a rangului meu imparatesc, de unde as putea primi o scanteie de lumina care sa-mi lumineze drumul pe cararea vietii, ce este intunecata de reaua vointa a vrajmasilor mei?”

„De fapt, Dumnezeu a dovedit deseori, in fata multor martori, in ce fel harul Sfantului Duh lucreaza in oamenii pe care El i-a sfintit si luminat cu marile Sale insuflari. Amintiti-va de Moisi dupa convorbirea sa cu Dumnezeu din muntele Sinai. El stralucea atat de tare, cu o lumina atat de grozava, incat oamenii nu se puteau uita la el. Chiar a fost nevoit sa poarte un voal cand a aparut in public. Amintiti-va Schimbarea la Fata a Domnului, in Muntele Tabor.

O lumina mare L-a inconjurat „si vestmintele Lui s-au facut stralucitoare, albe foarte, ca zapada” (Marcu 9:3), iar ucenicii Sai au cazut cu fata la pamant de frica. Iar cand Moisi si Ilie I s-au alaturat in acea lumina, un nor i-a umbrit pentru a ascunde stralucirea luminii harului dumnezeiesc, care orbise ochii ucenicilor. Astfel se infatiseaza harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu, intr-o lumina nestricacioasa, tuturor celora care le dezvaluie Dumnezeu lucrarea sa.”

Sf. Serafim de Sarov

«să se silească a iubi, chiar de nu are dragoste»

Apropiindu-se cineva de Domnul, se cuvine mai înainte de toate să se silească către bine, chiar dacă inima sa nu vrea acest lucru, şi să aştepte totdeauna cu neclintită credinţă mila Lui; să se silească a iubi, chiar de nu are dragoste; să se silească a fi blând, chiar de nu are blândeţe; să se silească a fi milostiv şi a avea inimă milostivă; să se silească a fi dispreţuit, iar când este dispreţuit, să îndure cu îndelungă-răbdare […]; să se silească spre rugăciune, chiar de este lipsit de rugăciune duhovnicească. Deci văzând Dumnezeu pe unul ca acesta că aşa se luptă şi cu sila, împotriva voii inimii sale, vine către Domnul, îi dă lui adevărata rugăciune a Duhului, îi dă lui adevărata dragoste, blândeţea, milosârdiile îndurărilor (Col. 3, 12) şi adevărata bunătate – într-un cuvânt, îl umple de roadele Duhului.

Sf. Macarie cel Mare

Despre credinţă

«Cel ce vrea să aibă întru sine această credinţă ma­re, nu trebuie să-şi mai facă nicidecum vreo grijă des­pre viaţa sau despre moartea sa, ci de ar vedea chiar fiară sălbatică, sau ridicări de draci, sau de oameni răi, nu se mai înspăimîntă deloc, ca unul ce cunoaşte că sînt făpturi ale unuia şi aceluiaşi Făcător şi împreună roabe cu el şi nu au putere asupra sa, de nu va îngădui Dum­nezeu.»

Sf. Vasile cel Mare

Sfântul Antonie cel Mare – citate

„Credinţa este libera consimţire a sufletului.”

„Nu-ţi descoperi gândurile tuturor, ci doar acelora care pot să-ţi vindece sufletul.”

„Eu nu mă mai tem de Domnul, ci Îl iubesc.”

„Începutul şi sfârşitul mântuirii este dragostea.”

„Mânia este semnul vădit al celor ce nu cinstesc pe Dumnezeu.”

„Începutul păcatului e pofta, al mântuirii e dragostea.”

„Oriunde vei merge, să ai înaintea ta pe Dumnezeu. Orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi. Să nu te muţi de grabă din locul tău.”

„Omul care rabdă necazurile cu inimă bună şi cu mulţumire va lua cununa muceniciei.”

„Pentru Bine şi pentru Dreptate trebuie să cerţi pe cei răi, dar nu pentru patima mâniei.”

„Viaţa şi moartea mea depind de ceilalţi, căci, dacă l-am câştigat pe aproapele meu, L-am câştigat pe Dumnezeu.”

„Cartea mea, filosofule, este firea celor făcute şi, ori de câte ori doresc, pot să citesc în cele făcute de Dumnezeu.”

„De la aproapele vine şi viaţa, şi moartea. Căci, dacă aducem folos duhovnicesc aproapelui, pe Dumnezeu dobândim şi dacă greşim aproapelui, lui Hristos greşim.”

sursa: ortodoxiatinerilor.ro

Citate din opera Sf. Maxim Mărturisitorul

  • Precum lumina soarelui atrage ochiul cel sănătos, aşa şi cunoştinţa lui Dumnezeu atrage spre sine în chip firesc mintea curăţită prin dragoste.
  • Nimic nu este rău din cele ce sunt. Numai reaua lor întrebuinţare duce la cădere.
  • Mândria este dată de necunoaşterea lui Dumnezeu.
  • Un om se consideră cu adevărat liber atunci când acceptă să devină robul lui Dumnezeu.
  • Făcâdu-Se om, Cuvântul lui Dumnezeu a umplut de cunoaştere firea umană golită.
  • Iisus ne-a împăcat, prin Sine, cu Tatăl şi între noi.
  • Creaţia întreagă nu ajunge la unire cu Dumnezeu, decât prin om.
  • Cine posedă egoismul, posedă toate patimile.
  • Folosirea greşită a gândurilor duce la întrebuinţarea greşită a lucrurilor.
  • Când mintea se întinează, se pătează împreună cu ea şi activitatea omului.
  • Smerita cugetare este rugăciune neîntreruptă.
  • Priceperea duhovnicească fără curăţirea inimii este teologia diavolilor.
  • Trei sunt lucrurile în jurul cărora se învârteşte tot ce-i lumesc: mâncarea, avuţia şi slava.
  • Duhul Sfânt nu e absent din nici o făptură şi, mai ales, din cele ce s-au învrednicit de raţiune.
  • Nu există nimic mai silnic decât o conştiinţă care te acuză şi nimic mai îndrăzneţ decât o conştiinţă care te apară.
  • Cel ce crede se teme; cel ce se teme se smereşte; cel ce se smereşte se îmblânzeşte; cel blând păzeşte poruncile; cel ce păzeşte poruncile se luminează; cel luminat se împărtăşeşte de tainele Cuvântului dumnezeiesc.

sursa: ortodoxiatinerilor.ro