Arhiva lunii februarie 2013

Reconciliere între Patriarhia Ierusalimului şi Patriarhia Română

Biroul de Presă al Patriarhiei Române ne informează:

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în zilele de 20 – 21 februarie 2013, o delegaţie a Patriarhiei Române s-a întâlnit la Ierusalim cu o delegaţie a Patriarhiei Ierusalimului, pentru rezolvarea problemei legate de Aşezământul Românesc de la Ierihon.

În urma convorbirilor, desfăşurate în spirit de frăţietate şi respect reciproc, s-a ajuns la o înţelegere privind Aşezământul Românesc de la Ierihon, considerat ca fiind un cămin pentru pelerinii ortodocşi români care vizitează Ţara Sfântă.

Cele două delegaţii au redactat împreună un document, care a primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului şi a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României, prin care s-a ajuns la restabilirea comuniunii frăţeşti şi euharistice între cele două Biserici. Această lucrare binecuvântată constituie o contribuţie la întărirea unităţii panortodoxe.

Delegaţia Patriarhiei Române a fost alcătuită din Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, Preşedinte, PC. Pr. Prof. Viorel Ioniţă, consilier patriarhal onorific, şi PC. Pr. Michael Tiţa, consilier patriarhal pentru relaţii bisericeşti şi interreligioase.

În numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, delegaţia Patriarhiei Române a adresat o invitaţie Preafericitului Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului de a vizita Patriarhia Română în luna octombrie 2013. Preafericitul Părinte Patriarh Teofil a acceptat cu bucurie această invitaţie.

Sursa: basilica.ro

Filmul OSTROV (Insula)

Filmul „Insula” (Ostrovul) – Rusia, 2006, calificat de numerosi critici ca fiind unul din cele mai reusite filme din ultimele decenii, a fost vizionat, potrivit unor estimari, de jumatate din populatia matura a Federatiei Ruse. Un film „pentru oameni si despre oameni”, „Insula” are menirea de a readuce valorile spirituale ortodoxe in societatea capitalista, atee si materialista. Ostrovul dă un semnal bun pentru toţi… Obsedat de o crimă din tinereţe, personajul principal îmbătrâneşte devenind călugăr la o mânăstire pe o insulă, departe, spre Marea Albă. Prin rugăciuni, muncă sisifică şi izolare pe ostrovul lui dobândeşte sfinţenia şi darul exorcizării…… VIZIONARE PLACUTA!

Documentarul APA









APA – poate unii dintre noi credeam ca o cunoastem, dar nici macar oamenii de stiinta nu pot explica totul despre proprietatile si structura ei. In excelentul documentar de 80 de minute, veti afla cat de mult putem fi influentati de cele ce afecteaza apa pe care o consumam, veti primi raspunsuri interesante la multele intrebari ce se ridica in legatura cu “misterioasa” apa.

Documentar despre APA from Vali Iovi on Vimeo.

Enciclică a Sfîntului Sinod al Bisericii Greciei – CĂTRE POPOR

http://1.bp.blogspot.com/_xJOvtrCdH-I/TR8MPbAFutI/AAAAAAAABz4/W-VGbOqjXro/s1600/sinod-grecia.jpg

Sinodul Bisericii Greciei, întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010, simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, vorbind pe limba adevărului şi a dragostei.
Zilele pe care le trăim sînt grele şi decisive. Trecem, ca ţară, printr-o criză economică cumplită, care le creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mîine. Se pare că ţara noastră nu mai este liberă, ci este administrată în fapt de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica de care sînteţi păstoriţi să vă vorbească şi să-şi spună cuvîntul despre criza la care sîntem martori.
Este adevărat că evenimentele actuale din patria noastră sînt inedite şi cutremurătoare. Criza duhovnicească, socială şi economică este o consecinţă firească a răsturnării întregii firi. Se încearcă dezrădăcinarea şi distrugerea temeiurilor multor tradiţii care pînă acum erau considerate ca făcînd firesc şi organic parte din viaţa spaţiului nostru elen. Din punct de vedere social, se urmăreşte o uzurpare a predaniilor şi a drepturilor noastre, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitările lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări, sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.
În faţa acestei situaţii, orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sînt caracterizate drept necesare? De ce nu am tratat la timpul lor toate aceste simptome ale crizei societăţii şi economiei, pe care azi le trăim în mod brutal? Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sînt, de decenii, aceleaşi. Oare cum au socotit atunci costurile politice, cu toate că ştiau că duc ţara la catastrofă, iar azi se cred la adăpost, acţionînd tot de pe poziţia celor care dau porunci? Sîntem martorii unor răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi sînt impuse aproape fără nici o împotrivire.
În cuvinte foarte simple, criza noastră economică este cauzată de diferenţa dintre producţie şi consum, mai exact dintre ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de confort cu care ne-am învăţat să trăim. Cînd ceea ce se consumă este mult mai mult decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute, sperînd că balanţa dezechilibrată se va restabili. Însă, atunci când acest lucru nu se mai întîmplă, iar debitorii cer returnarea împrumuturilor, plus dobîndă, se ajunge la criză şi la faliment.
Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decît vîrful aisbergului. Este urmarea, rodul unei alte crize: a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum nu are doar o dimensiune economică, ci, în primul rînd, este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atît conducerea ţării, cît şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care, în fapt, se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului. Şi, pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat cîştigului uşor şi înşelăciunii, fără a ne mai pune problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvîrşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.
Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi închiderea omului într-un prezent rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a ajuns doar un interval de timp nedeterminat între două date: a naşterii şi a îngropării.
Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu absurdul, iar lupta o cîştigă totdeauna tragicul. Cînd te adresezi tinerilor şi îi întrebi: De ce iei droguri, fiule?, iar ei îţi răspund: Spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci cînd înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi); sau cînd atragi atenţia unui tînăr că luînd droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zîmbet tragic: Nu înţelegeţi că eu iau droguri ca să trăiesc?, atunci înţelegi cît de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sînt cuvintele de mai sus. În loc de sens al vieţii, noi am urmărit deci bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Cînd însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, cînd puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci imoralitatea ajunge singura cale de viaţă, pentru că altfel, dacă eşti moral, eşti prost. Aşa au gîndit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru.
Întrebarea – dilema lui Dostoievski – libertate sau fericire? o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi, în mod justificat, omul tremură mai degrabă pentru micşorarea veniturilor, dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta este deci esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atît de nemilos o exploatează actualii „negustori de popoare”.
Noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză, confruntîndu-ne în Sinodul Ierarhiei cu responsabilităţile noastre. Ştim că uneori v-am mîhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Distrugerea relaţiei dintre popor şi Biserica de care este păstorit a ajuns obiect de neguţătorie, exploatat în mod pragmatic prin scandalurile fabricate, ţintindu-se destrămarea încrederii voastre în Biserică.
Vă spunem că Biserica are antidotul modului de viaţă consumerist şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfîrşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că duce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul atletului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, ieşirea din sclavia inutilului care astăzi ne înjoseşte.
Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic, şi singurul lucru pe care îl face este să îl „încarce” cu materie, neinteresîndu-se de întreaga sa personalitate, şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea sîntem neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său smerit.
Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sînt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor de sens şi de speranţă.
Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, plină de vigoare, care să aibă cuvînt profetic, şi mai ales cuvînt pentru tînărul contemporan. Nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă, păstorind cu putere poporul său, fără a se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, chiar dacă împotrivirea ar conduce la prigoană şi martiriu.
Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserică însă sîntem cu toţii – şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare, încercând să o submineze. Ei ştiu că dacă vor „pierde” păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor putea supune. Istoria ne învaţă că acolo unde s-a luptat împotriva lui Dumnezeu, de fapt înjosirea omului era scopul final.
Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care, profitînd de guvernare şi ascunzîndu-se în spatele puterii, lucrează să vă fure nădejdea. Aduceţi-vă aminte că, pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, urmărindu-se de către anumite forţe doar controlul mondial, nu şi iubirea de oameni.
Biserica lui Hristos are cuvînt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie parte a lumii şi parte a istoriei. Nu poate îngădui nici un fel de nedreptate, fiind în acelaşi timp datoare să fie gata pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lîngă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpîneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica de lîngă casă, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă.
Intenţia noastră este să ţinem sub observaţie problemele sociale, cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntîmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încît să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mîncare. Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiilor voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.
Poporul nostru a trecut şi altădată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea alte perspective. Mulţi dintre noi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh, adunaţi în jurul Bisericii, care este marea noastră familie, vom scoate la iveală greşelile noastre, vom căuta sensul vieţii în dragoste şi astfel vom ieşi din acest ceas greu.

Sinodul Bisericii Greciei

(Traducere de Mihail Ilie)

sursa: razvan-codrescu.blogspot.com