Arhiva lunii februarie 2014

Ştefan cel Mare şi Mănăstirea Zografu

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a fost cel mai important protector al Mănăstirii Zografu din Sfântul Munte Athos, refăcând-o aproape integral între anii 1466-1502. De aceea, călugărul Isaia de la Hilandar a spus în 1489 că Mănăstirea Zografu a fost rectitorită de Ştefan cel Mare. La 19 mai 1466, printr-un hrisov de danie, Ştefan cel Mare statorniceşte suma de 100 de ducaţi ungureşti, anual, cerând în schimb să fie pomenit la Sfânta Liturghie, împreună cu familia sa. Un al doilea hrisov de danie este datat la 13 septembrie 1471.

Prin acesta, Ştefan cel Mare acordă acestei aşezări monahale un venit de 500 de aspri pentru bolniţă. În anul 1475 rezideşte arsenalul de pe ţărmul de sud-vest pentru ca în 1495 să refacă chiliile, trapeza şi zidul din incintă. În 1502, biserica mare este rezidită şi pictată în frescă. Ştefan cel Mare a oferit de asemenea un număr mare de obiecte de cult din aur şi argint. Printre ultimele danii făcute Mănăstirii Zografu se numără şi steagul descris pentru prima dată de Teodor T. Burada în 1883, care se află astăzi în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României. Broderia şi inscripţia celui de-al doilea steag, despre care se spune că a fost dăruit tot de Ştefan cel Mare, duc spre concluzia că este o piesă de factură rusă.

La restaurările din sec. al XIX-lea, fresca originală a Mănăstirii Zografu s-a pierdut, actuala pictură datând din sec. al XVII-lea. Ştefan cel Mare este pictat în pridvor în şirul ctitorilor, la stânga împăraţilor bizantini ai Serbiei, între Alexandru Lăpuşneanu şi Vasile Lupu. Un al doilea portret al lui Ştefan cel Mare, care se află în pronaosul mănăstirii, se încadrează stilului picturii secolului al XVIII-lea şi poartă inscripţia: „Chipul lui Ştefan cel Mare, care a înfiinţat Sfânta Mănăstire Zografu şi ctitor al mănăstirilor Dobrovăţ şi Căpriana“. (C. Ciofu)

sursa: doxologia.ro

Din zicerile Parintelui Arsenie Boca

„Mã, nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se mîntuiesc”

„Nici abuzul, nici refuzul”

„Cu mine de douã ori trebuie sã se întâlneascã omul…”

„Cine face curte nu face carte”

„Sã-ti feresti capul de frig si de prostie!”

„În mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã”

„Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã”

„Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse”

„Mustrarea învinge, dar nu convinge”

„Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pãcãtos este mai mare decît iubirea celui mai mare sfînt fatã de Dumnezeu”

„Fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate”

„Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã”

„Să ai întelegere fatã de neputinta omeneascã”

Măsurile (2)

Sunt între cei trimişi de Dumnezeu şi oameni care au darul să vadă dincolo de zare, să audă graiuri şi cuvinte mai presus de fire. Dar aceştia, la vreme de mare însemnătate pentru ei, când li se deschide ochiul vederii şi urechile auzirii celor de dincolo, să nu întârzie a căuta povăţuirea unui duhovnic, care le va feri mintea şi inima de bucurie străină şi care-i va ocroti cu dulama smereniei. Căci dacă nu fac aşa, cu tot darul de sus, pot cădea pradă înşelăciunii. Iată cum: Darurile lui Dumnezeu se ascund în noi, noi nu le ştim dar Satana le vede şi ca un tâlhar viclean pândeşte vremea darului de sus să se deschidă în viaţa noastră şi de nu-l va afla acoperit de smerenie şi de dreaptă socoteală, varsă el, ca un jgheab, pustiirile lui pe făgaşul lui Dumnezeu.

Deci, de ţi-a dat Dumnezeu dar, asigură-l cu întrebarea şi ocroteşte-l cu smerenia, şi cu atât mai vârtos nu ieşi din sfatul unuia dintre nebăgaţii în seamă slujitori ai lui Dumnezeu. Că de nu ai îndemnare către socoteala aceasta, atunci darului vederii tale îi va grăi Satana care se va da pe sine Hristos, şi te va amăgi desăvârşit… „Se vor ridica hristoşi mincinoşi şi vor da semne mari şi minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi” (Matei 24,24).

Hristoşii şi proorocii mincinoşi de care ne previne Mântuitorul din vreme, sunt vicleni de dincolo de zare, care fac silă mare şi mult meşteşugită, ca să fie primiţi de oameni ca atare, să-i asculte. Nu cumva li-e vremea aproape, că tare-şi mai fac de cap? Iată pe scurt pricinile şi grija pentru care Predania Bisericii răsăritene se fereşte de vedenii, şi-şi fereşte şi fiii, întrucât acestea nu sunt neapărat trebuitoare mântuirii, şi desăvârşirea, la care suntem chemaţi, lasă în urmă orice vedenie. Revelaţia este deplină, iar cele ce mai lipsesc, le aşteptăm la a doua venire. Amin.

Parintele Arsenie Boca – CARAREA IMPARATIEI

Măsurile (1)

„Cine nu se leapădă de sine, nu poate să vină după mine.” Cine nu poate să întrebe şi cine nu se poate pleca sfatului unui părinte duhovnicesc, sau nici măcar nu-l caută, nu găseşte pe Iisus. Dacă totuşi vrea să se ţină de urma lui Dumnezeu, dar fiind cu inima şi mintea întinate de plăcere şi mândrie, dă de înşelăciuni. De aceea-s rânduiţi duhovnicii, să cumpănească duhurile ce le străbat mintea, să cunoască măsurile fiecărui ins şi încotro îi înclină cumpăna.

Încă de mult mărturisea Proorocul Iordanului că: „Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din Cer”. Dar tot aşa zic şi cei înşelaţi. Cum să prindem înşelăciunea din urmă? Foarte uşor de prins. Cei ce cu adevărat au darul de la Dumnezeu, vin la duhovnici să-i întrebe, pe când cei înşelaţi nu vor să vină şi se ţin pe sine mai presus de orice dar. Ei nu mai ştiu că fără de smerenie, nu dai de Dumnezeu ci de înşelătorul; fără întrebare nu intri pe poartă, ci sari pe aiurea şi cu tâlharii te socoteşti. Râvna fără întrebare şi părerea sar măsura.

Parintele Arsenie Boca – CARAREA IMPARATIEI