Arhiva lunii martie 2014

Emisiunea „Vitralii – In asteptarea canonizarii Parintelui Arsenie Boca”

Emisiunea „Vitralii – In asteptarea canonizarii Parintelui Arsenie Boca„, realizata de D-l Eugen Marinoff la Televiziunea „Baricada”, l-a avut invitat pe Parintele Stefan Negreanu.

Vitralii-07-03-2014 „Tămăduirea şi Iertarea”-partea 2

Vitralii-28-02-2014 „Tămăduirea şi Iertarea”-partea 1

Vitralii-27-12-2013-Fiul lui Dumnezeu „Care pentru noi s-a făcut om”-partea 2

Vitralii-20-12-2013-Fiul lui Dumnezeu „Care pentru noi s-a făcut om”-partea 1

sursa: baricada.ro

Serafim Larsen, un danez de confesiune luterana, care a ajuns sa cunoasca Ortodoxia prin minune dumnezeiasca

 

 

 
Intalnirea lui Serafim cu Hristos in apa botezului

Fragment dintr-un interviu telefonic cu Serafim Larsen, un danez de confesiune luterana, care a ajuns sa cunoasca Ortodoxia prin minune dumnezeiasca si apoi, vrand sa se boteze, s-a lovit de prejudecatile preotilor ecumenisti care doar l-au miruns, dar Dumnezeu nu l-a lasat, ci a ajuns in Romania, unde parintele Filotei Dabu l-a botezat la Schitul Bradet din Arges.

Pr. Matei Vulcanescu:   Domnule Serafim Larsen, cum v-ati simtit atunci cand ati fost afurisit de episcopul Gabriel de Comane (din Patriarhia de Constantinopol) pentru ca ati indraznit sa incalcati hotararea Patriarhiei Ecumenice de a veni la Ortodoxie numai prin Mirungere, fara Botez?

Serafim Larsen: In apa botezului, am vazut pe Hristos care m-a imbratisat! Credeti ca ma intereseaza de afurisirile oamenilor atata timp cat Hristos m-a luat in brate in cel mai real mod in timpul Botezului oficiat de Parintele Filotei Dabu de la schitul Bradet?

Pr. Matei Vulcanescu: Ati mai putut merge la Biserica dumneavoastra dupa ce ati fost afurisit din motivul botezului?

Serafim Larsen: Nu am mai fost primit in Biserica ce tinea de Mitropolitul Gabriel de Comane ci am plecat in Biserica ce tine de Patriarhia Moscovei, unde am gasit si un duhovnic bun si de atunci sunt in aceasta Biserica si ma lupt cu patimile mele.

Pr. Matei Vulcanescu:Va multumesc, domnule Larsen!

„Unde este Dumnezeu, mamă? Unde este Dumnezeu, tată? Nu vedeţi că înnebunim fără El?” (scrisoare de adio)

„ Salvaţi sufletele noastre” , S.O.S….., aşa a îndrăznit să scrie cineva pe peretele closetului de la liceu ( printre toate celelalte porcării sexuale)… Da, acesta e strigătul meu nerostit, poate strigătul generaţiei mele, înnăbuşit în inimile noastre, sub mormanele de gunoi ale vieţii de zi cu zi, de chiştoace şi sticle goale, de prezervative şi seringi; de decibelii muzicii date la maxim, de buzele şi corpul celui îmbrăţişat nu din dragoste ( ce e aia poate că nu ştiţi nici voi!), ci din disperarea aceea scârboasă a bătrânilor neputincioşi, de a nu fi singuri! Da, acesta e adevărul nostru, partea cea nobilă şi frumoasă din noi, şi nu putem să-l scriem decât pe pereţii veceului!
De câte ori deschidem gura sau întindem mâna către voi ne trataţi ca pe nişte cerşetori: ne daţi repede bani sau dulciuri sau ţoale ca nu cumva să ne iasă de pe buze strigătul acesta periculos care v-ar pune în cea mai jenantă postură din viaţa voastră, aceea de a nu şti pentru ce trăiţi sau care e sensul vieţii la care ne-aţi chemat, născându-ne; ori ca nu cumva mâna întinsă să cerşească Adevărul pe care nu-l cunoaşteţi, asta fiind maximum de onestitate de care sunteţi în stare, pentru că în rest ne minţiţi fără probleme… De fapt, ne umpleţi şi nouă farfuriile cu ceea ce curge din televizoare…
Ne daţi bani şi o rupeţi la fugă să faceţi alţii, lăsându-ne singuri cu cel mai viclean dintre monştrii acestei lumi: Banul. Parcă el ar fi nu numai stăpânul vostru ci şi copilul vostru: de multe ori mă întreb dacă voi faceţi bani pentru mine sau eu m-am născut ca să daţi un sens nobil sclaviei voastre… Deşi nu suntem bogaţi, nici bancheri, nici afacerişti, în casa noastră se vorbeşte mereu numai despre bani… Şi când mi-i daţi o faceţi cu satisfacţia celui care şi-a împlinit deplin datoria sa, sfântă, de părinte…
Poate că deja nu mai ştiţi să faceţi altceva. Când eraţi tineri v-aţi vândut sufletele Banului, aţi acceptat viaţa pe care o dă Banul, în locul celei pe care o dă Dumnezeu; şi viaţa pe care o dă Banul e o moarte travestită, aşa cum iubirea pe care o dă banul e prostituţie…
Când voi v-aţi vândut sufletele ne-aţi vândut şi pe noi, chiar dacă nu eram născuţi. Căci vânzându-vă aţi făcut din lume o piaţă de suflete…
Ştiu, după ce veţi citi aceste rânduri vă v-a părea rău că nu m-aţi avortat…
…deşi majoritatea timpului mi-l petrec, ca un avorton, pe net, căutând acolo ceea ce nu mai găsesc în lumea voastră: o bucăţică de viaţă proaspătă, cinstită, care să poată fi trăită ca un om, nu ca o maşină. Dar şi acolo nu-s decât alţi disperaţi ca mine, care ajungem să muşcăm unii din alţii, pentru că şi net-ul e pustiu ca şi vieţile voastre, dar cel puţin nu doare ca minciuna care vine de pe buzele părinţilor tăi… Adeseori stau minute în şir privind lumina monitorului, simţind radiaţiile ecranului ca o mângâiere rea, otrăvitoare… dar vădit rea şi otrăvitoare, nu ca mângâierea involuntară pe care mi-o daţi punându-mi bancnotele în palmă….
Oare de ce am ajuns noi, adolescenţii de azi, să spunem ceea ce simţim şi gândim doar în scrisorile de rămas bun ale sinucigaşilor? Nu mai e loc pentru Adevăr în această lume? Adevărul nu e bun decât pentru a muri?…

Mă doare până la os tot ceea ce vă scriu, fiecare cuvânt şi fiecare virgulă… Pentru că şi aceasta e o scrisoare de rămas bun…

Am ajuns nişte prefăcuţi care abia aşteaptă pauzele ca s-o zbughească printre blocurile din jurul liceului, acolo unde am ascuns o sticlă de băutură şi un pachet de ţigări, unde dansăm şi râdem şi ne sărutăm cu patima unui protest, scandalizându-i pe locatari… Şi ei, săracii, se tem de noi, nu ne spun nimic, le e teamă că o să-i caftim când vor ieşi să ducă gunoiul…. Le e frică de pumnii noştri, pentru că nu ne-au luat niciodată povara neagră din suflete… De fapt, sunt şi unii care ne înjură şi ne alungă, cu acordul tacit al bătrâneilor fricoşi de la ferestre, care parcă toată viaţa n-au învăţat nimic altceva decât să-i alunge pe alţii din sufletul lor…ca să nu pună în pericol amărâta lor de viaţă… pe care n-aş primi-o nici de pomană!
Voi ne daţi bani ştiind că noi îi cheltuim pe băutură, droguri şi sex protejat ( care vă protejează de fapt pe voi de „complicaţii”, de efectele nedorite ale vieţii moderne, civilizate!). Parcă aţi investi într-un serviciu de deratizare care vă scuteşte de noi şi de problemele noastre sufleteşti ca de şobolani şi gândaci de bucătărie… Îmi dau tot mai mult seama că voi aveţi nevoie de industriile divertismentului mai mult decât noi: căci ce v-aţi face voi, părinţii, dacă într-o zi când s-ar lua curentul, ar trebui să ţineţi loc de calculator, televizor, bar şi prieten la un loc? N-aţi fi cu totul depăşiţi? Aţi mai zâmbi aşa frumos, relaxaţi, ca atunci când ne daţi bani ca să ieşim în oraş?…
Iată! Nici măcar nu îndrăznim să îndreptăm către părinţii noştri strigătul nostru de ajutor… Iată, că nu credem în voi… Unde e dragostea care ne-ar fi dat această credinţă ? Aţi vândut-o demult pe confort, pe gresia şi faianţa din baie, pe maşina nouă din garaj şi pe toate celelalte fleacuri pe care mi le băgaţi în ochi ori de câte ori simţiţi în mine revolta… Şi ce mă doare cel mai tare: nu vreţi de la mine decât un singur lucru: să ajung la fel ca voi! Pentru asta mă plătiţi şi-mi îngăduiţi toate!
Voi nu vă puteţi salva nici pe voi înşivă… Nici societatea, nici şcoala, forme de senilitate consfinţite prin vot o dată la 4 ani…
Numai Dumnezeu ne-ar putea scoate din toată farsa asta tembelă şi murdară…Dar El…unde este?
Unde este Dumnezeu, mamă?
Unde este Dumnezeu, tată?
Nu vedeţi că înnebunim fără El?
Nu vedeţi că banii pe care ni-i daţi sunt bani de înmormântare a sufletelor noastre?
Nici profa de religie nu-L cunoaşte pe Dumnezeu… Ştie doar să mute piesele unui muzeu religios din magazie în sufletele noastre… Ne mai atârnă, în „colierul” disperării noastre, un bolovan pe care scrie religie…
O colegă satanistă m-a invitat să mă alătur grupului lor… Am refuzat-o…. Oricum viaţa noastră obişnuită semănă cumplit de mult cu ritualul şi cultul lor: presupune respingerea, hulirea, batjocorirea şi uciderea a tot ce este curat şi nobil în noi ca să ne accepte… Cine?!
De aceea şi ea şi „tovarăşii” ei se simt în această lume ca peştele în apă şi ceea ce pentru mine este dureros, pentru ea este plăcut….Practic ea îmi cere să mă bucur de rău, de absurdul în care ne cufundăm tot mai mult… de anormalitatea relaţiei noastre…
Dar prefer să mor decât să accept asta…
………………………………………………………………………………………………
Dragii mei, scumpii mei părinţi!
Acestea ar fi trebuit să fie ultimele mele cuvinte…
Pregătisem totul, în detaliu… Când a sunat Ana şi mi-a zis să mergem la mănăstire…

[…]

Articol integral >> ramurainflorita.blogspot.com

Facebook-ul este cel mai bun sistem de spionaj inventat vreodată

Julian Assange a declarat într-un interviu pentru Russia Today că Facebook-ul este cel mai bun sistem de spionaj inventat vreodată.

“Facebook, în mod special, este cel mai grozav sistem de spionaj inventat vreodată. Avem cea mai cuprinzătoare bază de date despre oameni, despre relaţii, despre adresele lor, despre vocaţii, despre interacţiunea cu ceilalţi, despre rudele lor. Toate sunt stocate în SUA, toate sunt accesibile serviciilor de informaţii. Facebook, Google, Yahoo, toate acestea sunt companii americane care au construit interfeţe pentru serviciile de spionaj americane. Când îşi adaugă prieteni pe facebook, oamenii fac muncă de voluntariat pentru serviciile de spionaj americane. Şi construiesc o bază de date pentru ei”, a declarat Julian Assage într-un interviu pentru Russia Today.

sursa: aici…

Randuiala mesei la Sfantul Munte Athos

In Sfantul Munte Athos, masa este luata de doua ori pe zi, dimineata si dupa-amiaza, iar in timpul postului o singura data sau chiar deloc zile in sir. Nimanui nu-i este ingaduit sa manance pe la chilii, de la egumen pana la cel din urma frate. Numai cei bolnavi si batrani pot primi mancare la chilie. Hrana este mai intai cea a spiritului. De aceea masa trupeasca urmeaza intotdeuna unei slujbe. Armonia comunitatii este mentinuta si la masa, neexistand vreo privilegiere pentru cineva. Laicii sunt si ei imbiati sa manance cu smerenie. Masa nu dureaza mai mult de 15 minute. In tot acest timp, un parinte citeste o invatatura a Sfintilor Parinti, astfel ca masa nu este un moment de uitare de Dumnezeu, ci tot de ruga. La implinirea celor 15 minute, un alt calugar da semnalul sfarsitului mesei. In secunda urmatoare, atat calugarii cat si laicii sunt in picioare. Urmeaza rugaciunea de multumire, dupa care staretul, se indreapta catre iesire. In fata usii asteapta sa treaca pe rand fiecare calugar, oferindu-le binecuvantarea. Dupa ce binecuvanteaza ultimul calugar, staretul ofera binecuvantarea laicilor. Ultimul care iese din trapeza este staretul.

Randuiala mesei la Sfantul Munte Athos pe video.crestinortodox.ro