Arhiva lunii noiembrie 2014

Lexicon athonit – Arhondaric

Arhondaricul este o clădire sau aripă a unei clădiri dintr-o mănăstire rezervată oaspeților.

Urmând îndemnului Sfântului Apostol Pavel „primirea de oaspeţi să n-o uitaţi căci prin aceasta unii, fără ca să ştie, au primit în gazdă, îngeri” (Evrei 13, 2), fiecare mănăstire, schit sau chilie din Sfântul Munte Athos are rânduită o asemenea clădire unde sunt primiţi pelerini după posibilităţile fiecărui aşezământ. Găzduirea pelerinilor se face gratuit, dar aceştia au datoria de a-şi anunţa intenţia de vizitare şi de a-şi face o programare pentru buna rânduială a lucrurilor.

Atunci când pelerinii sosesc la mănăstire, arhondarul îi întâmpină cu multă dragoste. Într-un salon, hol larg sau balcon, după caz, pelerinii se aşează spre a se odihni de osteneala drumului. În mănăstirile athonite, arhondarul le pune înainte pelerinilor apă rece, rahat de fructe şi un micuţ pahar de ouzo, băutura tradiţională grecească.

După aceasta, pelerinii au datoria de a-şi înscrie numele într-un registru (catastif) al pelerinilor, apoi sunt îndrumaţi către camerele în care se vor odihni pe perioada şederii la mănăstirea sau schitul respectiv. Camerele din arhondaric, de obicei, oferă condiții bune.

sursa: doxologia.ro

Intrarea Maicii Domnului in Biserica

http://www.jpblog.heliohost.org/photos/intrarea_in_biserica.jpg

Intrarea Maicii Domnului este sarbatorita in fiecare an, pe 21 noiembrie. Este sarbatoarea in amintirea zilei in care, Sfintii Ioachim si Ana au adus-o pe fiica lor Maria, in varsta de trei ani, la templu. Aici a fost intampinata de marele preot Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, care a dus-o in cea mai sfanta incapere din acest loc, in Sfanta Sfintelor, unde va ramane pana la varsta de 15 ani. Desi sunt persoane care sustin ca lucrul acesta era cu neputinta, totusi Biserica, in cantarile ei afirma: „Ceea ce s-a hranit in Sfanta Sfintelor, celei imbracate cu credinta si cu intelepciune si cu neintinata feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri inchinaciune”.

[…]

Nu este intamplator ca incepand cu data de 21 noiembrie, in cadrul slujbei Utreniei se canta Catavasiile: „Hristos Se naste, slaviti-L!…” Este o sarbatoare care ne pregateste si pe noi sa-L facem pe Hristos sa se nasca tainic in noi. Unde primeste Fecioara Maria vestea ca-L va naste pe Hristos? In Biserica. Unde are loc prefacerea painii si a vinului in Trupul si Sangele lui Hristos? In Biserica. Deci, nu in afara ei va reusi omul sa faca din chipul sau, un chip al lui Hristos. Fiecare din noi trebuie sa stie si sa inteleaga totul, atat ceea ce se vede si se aude, cat si ceea ce nu se vede si nu se aude in biserica. Nu e suficient sa stim ca Fecioara Maria a fost dusa la Templu si a stat pana la varsta de 15 ani. Aceasta este, simplu, istorie. Important este sa patrundem in intelesul profund al evenimentului istoric si sa descoperim ca prezenta ei in Sfanta Sfintelor, e roditoare: face ca Fiul lui Dumnezeu sa Se nasca din ea. Deci, Hristos Se va naste, va muri si va invia tainic cu tot omul care vietuieste in Biserica.

Cele doua graunte

Intr-o zi, un taran iesi pe ogor, la semanat. Un graunte, ramas pe varful unui bulgare de pamant, a inceput sa se laude catre altul, aflat adanc sub brazda:

– Vezi tu, frate, zaci acolo luptandu-te cu frigul pamantului si cu bezna, tanjind dupa o raza de soare, dupa lumina si caldura. Eu, fratioare, o duc mult mai bine, in timp ce tu te chinui.

Dar, in clipa aceea, o cioara a coborat pe neasteptate din vazduh si a inghitit grauntele ramas la vedere. In schimb, fratele sau de sub brazda incolti peste putin timp si, din micul graunte, iesi din pamant un spic frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu vremea, spicul deveni copt si roada lui multa.

Astfel, speranta si smerenia celui de-al doilea i-au adus adevarata viata, in timp ce mandria l-a costat scump pe primul. Greutatile vietii nu trebuie sa ne sperie si sa ne descurajeze, caci Dumnezeu vede suferinta si credinta noastra si ne va rasplati negresit. Cu speranta si rugaciune, putem trece peste orice obstacol al vietii. Insa cei a caror inima este plina de ei insisi, in care nu mai este loc si pentru Dumnezeu, adica pentru iubire, pentru speranta si incredere, aceia sfarsesc, asemenea primului graunte, in ghearele pasarii negre – diavolul.

„Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har.”

sursa…

Despre timpul prezent si despre mintea inimii

Despre timpul prezent

Poate unii vor fi surprinsi, dar din punct de vedere fizic, timpul prezent nu exista. El poate fi reprezentat pe o axa a timpului printr-un punct (punctul neavand dimensiune), fiind doar o delimitare intre trecut si viitor. Clipa prezenta devine clipa trecuta in clipa urmatoare. Daca presupunem ca acea clipa are o durata de o milisecunda, atunci prezentul presupus (deci subiectiv) a fost de o milisecunda (fiindca a si trecut). Dar putem sa consideram clipa de o nano sau de o picosecunda… pana la zero.

Concluzie: Prezentul fizic nu exista ca timp, el este doar o limita intre trecut si viitor.

Si totusi Mircea Eliade scria: „Cum se face ca Timpul nu trece pentru sfinti, cum se face ca un sfant nu simte lucrul asta pe care-l simtim noi: ca trece Timpul. Un sfant nu traieste, ca noi, in Timp: traieste numai in prezent, nu are trecut; pentru el, Timpul nu curge ci intr-un anumit fel, neinteles, sta pe loc. Si eu tocmai asta intrebam: cum izbuteste el, sfantul, un asemenea miracol, ca sa nu mai simta timpul trecand prin el, macinandu-l, ucigandu-l cu incetul…?

Aici nu mai este vorba despre timpul fizic, cel masurabil cu ceasornicul, ci despre timpul cel duhovnicesc, despre trairea timpului lui Dumnezeu, trairea in Dumnezeu. Timpul lui Dumnezeu nu are trecut sau viitor, ci este, din punct de vedere rational, doar prezent – adica Vesnicie.

Am spus rational, adica folosindu-ne mintea logiky, cea care ne ajuta sa presupunem cate ceva, sau mai bine zis sa exprimam cate ceva dintr-o alta Lume, care are cu totul alte legi ale existentei.

Savantii incearca sa explice timpul cel fara de sfarsit al lui Dumnezeu, ca fiind unul perpendicular pe timpul nostru si totodata circular, si astfel transcendand in acel Timp, fie din viata aceasta inca traind in trup – precum sfintii – fie la trecerea din viata aceasta, se ajunge in Vesnicie. Circularitatea timpului Vesniciei ofera dinamica unei existente in deplina activitate, si nu a unei stari statice cum multi si-o imagineaza, fiindu-le teama de o „plictiseala vesnica” dupa trecerea din viata aceasta.

S-ar putea sa fie doar o speculatie stiintifica, aducand intrucatva cu Teoria relativitatii, dar este totusi mai mult decat nimic pentru omul modern (postmodern) care nu-si foloseste decat mintea cea rationala (logiky).

Despre mintea inimii

Acum sa spunem cate ceva despre mintea inimii = nous (se citeste nus). Precizam ca cele prezentate aici, trebuie privite din punct de vedere duhovnicesc si ca nu vom da definitii cu pretentie de dictionar.

Inima duhovniceasca nu este identica cu inima trupeasca, dar o cuprinde. Inima duhovniceasca este centrul existentei omului, sediul dragostei, si al Imparatiei lui Dumnezeu: “Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru” (Luca 17, 21).

Mintea nous este varful inimii duhovnicesti sau esenta sufletului, este mintea cea duhovniceasca, este mintea rugaciunii celei noetice (a rugaciunii lui Iisus spusa de inima), este mintea cea cugetatoare (la Dumnezeu). Este mintea omului launtric, a omului duhovnicesc.

Cugetul, in acceptiune duhovniceasca, nu este o lucrare a creierului, ci a mintii nous – a mintii inimii. Nestiind ca o avem, nici ca ar trebui s-o folosim si nici cum s-o folosim, este necesara mai intai un fel de „activare” a acestei minti nous, prin multa nevointa, ravna si rabdare, cu ajutorul Harului Domnului nostru Iisus Hristos si sub indrumarea Parintelui duhovnicesc.

Din scrierile Sfintilor Parinti aflam despre necesitatea parcurgerii unor etape, dificile si de durata, pentru ca omul sa poata deveni duhovnicesc (sau chiar mistic), si anume: despatimirea sau curatirea inimii, iluminarea si apoi indumnezeirea prin Har (extazul, contemplarea, rapirea).

Se poate intelege acum de ce sfintii traiesc inca de aici in Imparatia Cerurilor, ei atingand indumnezeirea cea dupa Har, fiind invredniciti, prin smerenie si prin dragoste, a se impartasi de ziua a opta, cea a Vesniciei. Atunci cand se afla in starea de rapire, trairea fiindu-le doar in timpul Prezent.

Nu vreau sa fiu inteles gresit, cum ca as fi gasit eu un raspuns unei intrebari (oarecum retorice) a lui Mircea Eliade, pentru ca oricum el si-l va fi dat. Incerc insa a-mi gasi mie-mi un raspuns si „gandesc cu glas tare”.

Bibliografie:
ProArad – Forum Ortodox;
Rugaciunea mintii in inima – IPS Ierotheos Vlachos.