Arhiva lunii decembrie 2014

O minune a Părintelui Paisie

paisie inAceastă minune s-a petrecut cu un polițist din Tesalonic, domnul A. H.

După cum povestește chiar el, „în ziua de 8 iunie 1986 eram de serviciu, în apropierea spitalului central din Tesalonic [unde aveau loc demonstrații] și am fost lovit în plin de o sticlă incendiară. Am suferit arsuri foarte grave. La Spitalul Hippocrate, unde am fost dus, nu mi s-au acordat multe șanse, considerându-se că voi muri repede. Am rămas totuși în viață, dar am pierdut legătura cu ceea ce era în jur. Îmi aduceam aminte că, din primul moment al întâlnirii mele cu Părintele Paisie în Sfântul Munte, îmi spusese: Tu vei suferi mult, dar vei trăi.

paisie in left

După câteva zile am început să-mi vin în simțiri. Într-una din zile, însă, simțeam că aveam să mor, și i-am spus asistentei: Soră, mor, am să mor. Am început să urc și să las pământul înapoi, să călătoresc printre stele, tot mai departe, printre galaxii. Cel puțin asta credeam eu atunci, pentru că simțeam că urc și tot urc. Înaintea mea mergea o lumină, ca o lampă aprinsă. Brusc, călătoria a încetat și am început să mă mișc în revers, apoi am aterizat. M-am trezit la spital, unde medicii îmi făcuseră traheotomie și acum stăteau împrejurul meu și se uitau la mine.

După ce au trecut cinci luni, atunci când m-am întâlnit din nou cu Părintele Paisie la Suroti, m-a îmbrățișat și m-a sărutat. Am început să-i povestesc cum murisem, dar m-a întrerupt, zicând: Bre, binecuvântatule, am fost împreună în viața de dincolo și ne-am întors. Nu m-ai văzut? Atunci am înțeles ce era cu lumina pe care o văzusem mergând înaintea mea”.

sursa: pemptousia.ro

Arătarea virtuţilor

Deci numele acestora sînt: prudenţa, cumpătarea, bărbăţia, dreptatea, credinţa, nădejdea, dragostea, te­merea, bine-credincioşia, cunoştinţa, sfatul, tăria, înţe­legerea, înţelepciunea; frîngerea, plînsul, blîndeţea, cercetarea dumnezeieştilor Scripturi; milostenia, curăţia inimii, pacea, răbdarea, înfrînarea, stăruinţa, alegerea bună, hotărîrea, simţirea, grijirea; sprijinirea pe Dum­nezeu, căldura, vegherea, arderea Duhului, meditaţia, sîrguinţa, trezvia, ţinerea în minte, adunarea minţii; evlavia, sfiala, ruşinea, părerea de rău, oprirea de la rele, pocăinţa, întoarcerea către Dumnezeu; unirea cu Hristos, lepădarea de diavol, păzirea poruncilor, străjuirea sufletului, curăţia conştiinţei, aducerea-aminte de moarte, durerea sufletului, lucrarea celor bune, oste­neala, aspra petrecere, postul, privegherea, foamea, se­tea, trebuinţa de puţine, mulţumirea de buna rînduială, cuviincioşia, modestia, neuşurătatea, dispreţuirea bani­lor, neiubirea de argint, lepădarea de cele lumeşti, su­punerea, ascultarea, sărăcia, nealergarea după cîştig, fuga de lume, tăierea voilor, lepădarea de sine, sfătuirea, mărinimia sufletului, îndeletnicirea cea după Dumnezeu, liniştea, pedepsirea de sine, aşternutul tare, nespilcuirea, pregătirea de luptă, lupta, luarea-aminte, mîncarea us­cată, golătatea, uscarea trupului, însingurarea, senină­tatea, inima bună, curajul, îndrăzneala, rîvna dumne­zeiască, ardoarea, sporirea, nebunia pentru Hristos, paza minţii, aşezarea purtărilor, cuvioşia, fecioria, sfinţirea, curăţia trupului, nevinovăţia sufletului, citirea pentru Hristos, grija dumnezeiască, destoinicia, adevărul, neiscodirea, neosîndirea, iertarea greşelilor, chivernisirea, iscusinţa, pătrunderea, îngăduinţa, folosirea dreaptă a lucrurilor, ştiinţa, dibăcia, priceperea, psalmodia, rugă­ciunea, mulţumirea, mărturisirea, plecarea genunchilor, cererea, căutarea, lăudarea, îngrijorarea, tânguirea, neca­zul, durerea, supărarea, suspinul, lacrimile dureroase, străpungerea, tăcerea, căutarea lui Dumnezeu, negrija de toate, răbdarea răului, lipsa de slavă deşartă, simplitatea sufletului, compătimirea, neiubirea de arătare, buna pur­tare, faptele după fire, cele mai presus de fire, iubirea de fraţi, unirea în cuget, comuniunea în Dumnezeu, dul­ceaţa, simţirea duhovnicească, nerăutatea, inima dreaptă, nevinovăţia, simplitatea, vorbirea cea bună, lucrarea cea bună, preţuirea aproapelui, iubirea cea după Dumnezeu, deprinderea virtuoasă, statornicia, recunoştinţa, smere­nia, neîmpătimirea, măreţia, suferirea, îndelunga-răbdare, bunătatea, dreapta socoteală, inima primitoare, apropierea sufletului, netulburarea, vederea, călăuzirea, soliditatea, străvederea, nepătimirea, bucuria duhovni­cească, neclintirea, lacrimile înţelegerii, lacrima sufletească, dorirea dumnezeiască, mila, duioşia, iubirea de oameni, curăţia sufletului, curăţia minţii, vederea îna­inte, rugăciunea curată, gîndul nerobit, fermitatea, tăria sufletului şi a trupului, luminarea, recîştigarea sufletului, urîrea vieţii, învăţătura cum trebuie, dorirea cea bună a morţii, pruncia în Hristos, temeinicia, îndem­narea cu măsură şi cu silă, schimbarea cea de laudă, extazul către Dumnezeu, desăvîrşirea în Hristos, ilumi­narea nemincinoasă, dragostea dumnezeiască, răpirea minţii, sălăşluirea lui Dumnezeu, iubirea de Dumnezeu, filozofia cea dinăuntru, teologia, mărturisirea într-un cuget, dispreţuirea morţii, sfinţenia, izbîndirea, sănăta­tea, desăvîrşirea sufletului, virtutea, lauda de la Dum­nezeu, harul, împărăţia, înfierea şi prin toate acestea îndumnezeirea omului, prin harul Celui ce ne-a dat nouă biruinţă asupra patimilor.

PETRU DAMASCHIN, Filocalia – ÎNVĂŢĂTURI DUHOVNICEŞTI

Arătarea patimilor

Iar numele patimilor, precum socot, sînt acestea: chipul înfricoşat, uneltirea, viclenia, reaua cugetare, ne­bunia, neînfrînarea, vrăjirea, nepriceperea, neştiinţa, ne­lucrarea, raceala, ticăloşia, linguşirea, prostia, nerozia, ieşirea din minţi, aiureala, sălbăticia, obrăznicia, laşitatea, toropeala, negrija de cele bune, greşeala, zgîrcenia, risipa, necunoştinţa, neobişnuinţa, cunoştinţa mincinoasă, uita­rea, nedeosebirea, nesimţirea, nedreptatea, hotărârea rea, suflet fără conştiinţă, lîncezeala, flecăria, nesocotinţa, păcatul, nelegiuirea, fărădelegea, patima, robia, încuviin­ţarea cea rea, însoţirea fără judecată, momeala drăcească, zăbovirea, odihna trupească fără trebuinţă, răutatea, boa­la sufletului, lipsa de curaj, neputinţa minţii, nepăsarea trîndăvia, nepreţuirea lui Dumnezeu, abaterea, călcarea, necredinţa, neîncrederea, reaua credinţă, puţina credinţă, erezia, slujirea la mulţi zei, slujirea la idoli, necunoaşte­rea lui Dumnezeu, necuvioşia, vrăjitoria, ghicirea, fermecătoria, tăgăduirea, nebunia idolească, nereţinerea, iubirea de vorbă, lenea, iubirea de sine, neatenţia, nesporirea, amăgirea, rătăcirea, cutezanţa, necurăţia, mîncarea de spurcăciuni, desfătarea, lăcomia pîntecelui, curvia, iubirea de argint, mînia, întristarea, lenea, slava deşartă, mîndria, părerea de sine, înălţarea, îngîmfarea, înfumurarea nebună, urîciunea, saturarea, moliciunea, ameţeala, plăcerea, nemîncarea de legume, mîncarea pe ascuns, mîncarea peste măsură, mîncarea de unul singur, nepăsarea, uşurătatea, umblarea după voia proprie, lipsa de voinţă, plăcerea de sine, plăcerea de la oameni, necercarea binelui, nepedepsirea de sine, nedestoinicia, uşu­rătatea voii, tâmpenia, grosolănia, grăirea împotrivă, iubirea de vrajbă, reaua vorbire, strigarea, tulburarea, hărţuiala, iuţimea, pofta nesocotită, fierea, oţărîrea,. sminteala, duşmănia, alergarea după multe, bîrfeala, amărăciunea, defăimarea, ocărîrea, osînda, învinovăţirea, ura, calomnia, injuria, necinstirea, furia, asprimea, jurămîntul, nemilostivirea, ura de fraţi, părtinirea, uciderea de părinţi, descompunerea, neîncordarea, primirea de daruri, furtul, răpirea, pisma, cearta, necuviincioşia, batjocura, luarea în rîs, lucrarea îm­potrivă, asuprirea, dispreţuirea aproapelui, bătaia, sugrumarea, înăbuşirea, lipsa de iubire, neunirea, neîmpăcarea, neînţelegerea, ponegrirea, cruzimea, obrăz­nicia, neruşinarea, robia, întunericul gîndurilor, neprivirea, orbirea, năzuirea după cele vremelnice, împătimirea, deşertăciunea, neascultarea, toropeala sufletului, somnul mult, nălucirea, băutura multă, beţia, netrebnicia, moleşeala, încrutarea nesocotită, iubirea de plăcere, desfrîul, vorbirea de ruşine, umblarea după femei, dorinţa neînfrînată, arderea, malachia, preacurvia, sodomia, împreu­narea cu dobitoacele, întinăciunea, pata sufletului, ames­tecarea sîngelui, necurăţia, întinarea, prietenia particu­lară, rîsul, jocurile, dansurile, întîlnirile, cîntările necu­viincioase, petrecerile, îndrăznirea, nesupunerea, neorînduiala, tovărăşia cea rea, uneltirea, războiul, uciderea, tîlhăria, jefuirea celor sfinte, cîştigul ruşinos, camătă, înşelarea, jefuirea mormintelor, întovărăşirea inimii,, faima rea, cîrtirea, hulirea, nemulţumirea, reaua plănuire, lipsa de curaj, micimea de suflet, zăpăceala, min­ciuna, mîncărimea de limbă, grăirea în deşert, bucuria nesocotită, împrăştierea, prietenia nesocotită, reaua purtare, vorbirea de prostii, vorba multă, stricăciunea, neprimirea altora, multul cîştig, indignarea, ţinerea minte a răului, reaua întrebuinţare, reaua dispoziţie, iubirea de dobitoace, uşurătatea, înfumurarea, iubirea de stăpînire, făţărnicia, ironia, prefăcătoria, folosirea de glume proaste, curiozitatea, înfrîngerea, dragostea dră­cească, ciocnirile, netemerea de Dumnezeu, surzenia, nerecunoştinţa, cugetul semeţ, lauda de sine, fălirea, umili­rea aproapelui, neîndurarea, neîndurerarea, deznădej­dea, moleşirea, ura de Dumnezeu, descurajarea, uciderea de sine şi, prin toate, căderea de la Dumnezeu şi pierza­nia desăvîrşită.

PETRU DAMASCHIN, Filocalia – ÎNVĂŢĂTURI DUHOVNICEŞTI

Sfantul Spiridon al Trimitundei – Corfu

Sfantul Spiridon s-a nascut in jurul anului 270, in Aski, Cipru, si a fost pastor de oi. Dupa moartea sotiei sale, alege sa duca o viata ascetica. Ajunge episcopul Trimitundei, o cetate din apropierea orasului Pafos. Participa la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325, unde a fost condamnata invatatura lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.

Spiridon al Trimitundei – Sfantul calator

In fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfatului Spiridon sunt schimbati. Se spune ca ei se tocesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos in intreaga lume. De aici si denumirea de „Sfantul calator”. Din marturiile unor clerici reiese ca pentru perioade scurte de timp, trupul sfantului nu mai este prezent in racla, iar atunci cand revine, este cald si prafuit.

Acesta este si motivul pentru care, in cantarile Acatistului sau spunem: „Bucura-te ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator; Bucura-te ca incaltamintele tale slujesc ca dovada“.

Moastele Sfantului Spiridon

Sfantul Spiridon a trecut la cele vesnice in anul 348 d.Hr, la varsta de 78 de ani. A fost ingropat in Biserica „Sfintilor Apostoli“ din Trimitunda.

Cand saracinii au cucerit cetatea, cipriotii au decis sa ia moastele Sfantului Spiridon si sa le duca in Constantinopol. Asa s-a descoperit ca a fost invrednicit de Dumnezeu cu darul neputrezirii.

Moastele sale au fost mutate in Serbia, in anul 1453, iar la scurt timp au fost aduse in Grecia, in insula Corfu, unde sunt prezente si astazi.

sursa: CrestinOrtodox.ro

Sfantul Spiridon al Trimitundei – Corfu pe video.crestinortodox.ro