Arhiva lunii februarie 2015

Manastirea Sfanta Ecaterina – Sinai

Manastirea Sfanta Ecaterina – Muntele Sinai; Aceasta manastire este un unicat in felul ei. A fost si este manastirea unde se aduna toti pustnicii si sihastrii care traiesc prin crapaturile muntilor din imprejurimi. Ei vin aici in duminici si sarbatori, la praznice mari, ca sa participe la Sfanta Liturghie si sa primeasca Sfanta Impartasanie.

Pe cine primeşte cel ce s’a botezat? Pe Hristos, sau pe Duhul Sfânt?

Întrebare
Atunci pe cine primeşte în chip tainic cel ce s’a botezat? Pe Hristos, sau pe Duhul Sfânt? Căci odată ai spus că locueşte în el Hristos, altădată că Duhul Sfânt?
Răspuns
Pe Duhul Sfânt îl primim prin Botez. Dar fiindcă acesta e numit şi Duhul lui Dumnezeu şi Duhul Fiului, de aceea prin Duhul primim şi pe Tatăl şi pe Fiul.
Întrebare
Atunci Duhul este Treimea ?
Răspuns
Noi nu spunem prin aceasta că Treimea este o singură persoană. Dar fiindcă Duhul nu se desparte de Tatăl şi de Fiul, de aceea mărturisim că în El se află Treimea, dată fiind dumnezeirea Sa. Căci precum în Tatăl este Fiul şi Duhul Sfânt şi iarăşi în Fiul Tatăl şi Duhul, aşa şi în Duhul este Tatăl şi Fiul, nu prin amestecarea celor trei ipostasuri, ci prin unitatea aceleiaşi voinţe şi dumnezeiri. Drept aceea şi noi, fie că numim pe Tatăl în parte, fie că pe Fiul, fie că pe Duhul, prin numele cel unul numim Treimea, în înţelesul în care am spus.

Sf. Marcu Ascetul – Filocalia vol. 1

Care este iconomia venirii lui Hristos?

Care este iconomia venirii lui Hristos? Reîn­toarcerea firii noastre la ea însăşi şi restaurarea ei. Căci a redat firii omeneşti demnitatea lui Adam cel întîi zi­dit. Dar pe lîngă aceasta i-a dăruit ei şi o moştenire cerească (o, dumnezeiesc şi cu adevărat mare har!), scoţînd-o din temniţa întunericului, i-a arătat calea vieţii şi uşa la care, celui ce bate, şi prin care, celui ce intră i se dă putinţa să ajungă înăuntru Împărăţiei.

Sf. Simeon Metafrastul – Filocalia

Veti deveni ca cineva care este foarte indragostit

Iar voi, daca iubiti rugaciunea mintii, jeliti si plangeti cautandu-L pe Domnul Iisus. Si acesta se va descoperi ca iubire de foc care arde toate patimile. Si veti deveni ca cineva care este foarte indragostit, care numai ce se gandeste la persoana pe care o iubeste, ca ii tresare inima si incep sa-i curga lacrimile din ochi. O astfel de iubire dumnezeiasca si foc de dragoste trebuie sa arda inima voastra, incat numai ce va auzi sau va spune „Doamne Iisuse Hristoase, dulcea mea iubire! Maica, Preasfanta Fecioara, dulcea mea Maica!”, de indata sa inceapa lacrimile a curge.

Gheron Iosif – Marturii din viata monahala

Uciderea sufleteasca

Uciderea sufleteasca inseamna pilda rea, prin vorbe si fapte necuviincioase, prin care se da aproapelui pricina de a se abate din calea cea buna si a pacatui, ceea ce ii aduce moartea sufletului, dupa cuvantul Sfintei Scripturi, care zice: „Pacatul, odata savarsit, aduce moarte” (Iacov 1, 15). Cu privire la aceasta, Mantuitorul spune: „Cine va sminti pe unul dintre acestia mici, care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui de si-ar lega de gat o piatra de moara si sa fie aruncat in mare” (Marcu 9, 42).
Tot ucidere sufleteasca inseamna: pizma, mania, clevetirea si ura aproapelui, caci „Oricine uraste pe fratele sau este ucigas de oameni” (I Ioan 3, 15).

CELE 10 PORUNCI

Uciderea trupeasca

Uciderea trupeasca inseamna ridicarea vietii aproapelui cu orice fel de arma, sau lovirea si ranirea lui, care-i aduc mai tarziu moartea.
Tot ucidere a aproapelui inseamna:
1) Istovirea lui printr-o munca ce-i intrece puterile trupesti si astfel ii grabeste sfarsitul;
2) Purtarea cu asprime fata de el, ceea ce-l amaraste si, de asemenea, ii poate scurta viata;
3) Lasarea lui sa moara de foame, fie ca nu i se dau cele trebuincioase traiului, fie ca nu i se da putinta sa si le castige singur;
4) Orice fapta care-i primejduieste si nimiceste viata;
5) Ucidere inseamna si avortul, cu buna stiinta si voie.

CELE 10 PORUNCI

Există Dumnezeu

Un bărbat a mers la frizer să se tundă.În timp ce frizerul îl tundea pe client, cei doi au început o conversaţie interesantă despre diverse subiecte. În cele din urmă au ajuns să vorbească despre Dumnezeu, iar frizerul a spus:
„Nu cred că Dumnezeu există.”
„De ce spui asta?” a întrebat clientul.
„Trebuie doar să ieşi pe stradă si să vezi că Dumnezeu nu există. Spune-mi, dacă Dumnezeu ar exista, ar mai fi atâţia oameni bolnavi? Ar mai fi copii abandonaţi? Dacă Dumnezeu ar exista, n-ar mai fi suferinţă şi durere. Nu-mi pot imagina cum ar fi să iubeşti un Dumnezeu care permite să se întâmple asemenea lucruri.”

Clientul s-a gândit pentru un moment, dar nu a răspuns, pentru că nu voia să înceapă o discuţie în contradictoriu. În scurt timp, frizerul a terminat de tuns şi clientul a plecat mai departe. Imediat ce a ieşit din frizerie a văzut însă pe stradă un om neîngrijit, cu părul lung şi murdar. Părea un om sărman. Clientul s-a întors la frizer şi i-a spus:

„Ştii ceva? Frizerii nu există!”
„Cum poţi spune asta?” a întrebat frizerul nedumerit. „Eu sunt aici şi sunt un frizer. Şi tocmai te-am aranjat!”
„Nu e aşa!” a spus clientul. „Frizerii nu există pentru că dacă ar exista nu ar mai fi oameni cu păr lung şi neîngrijit, ca omul de afară.”
„Dar frizerii există! Ceea ce se întâmplă e că oamenii nu vin la mine.”
„Exact!” a spus clientul plin de încântare.”Asta e ideea! Şi Dumnezeu există! Ceea ce se întâmplă este că oamenii nu merg la El şi nu Îl caută. De aceea există atâta durere şi suferinţă în lume.”

de Octavian Paler

Sfaturi pentru rugăciune ale Starețului Porfirie

 Să nu-L constrângem pe Dumnezeu cu rugăciunile noastre. Să nu cerem de la Dumnezeu să ne slobozească de ceva, boală etc. sau să ne rezolve problemele noastre, ci să cerem putere și întărire de la El, ca să putem suferi. Așa cum bate El cu noblețe la ușa inimii noastre, tot astfel și noi să cerem cu noblețe ceea ce dorim, iar dacă Domnul nu răspunde, să încetăm a o mai cere. Când Dumnezeu nu ne dă ceea ce cerem cu insistență, înseamnă că are motivele Sale s-o facă.

geron_porfyrios

Are și Dumnezeu „tainele” Sale. De vreme ce credem în buna Sa purtare de grijă, de vreme ce credem că El cunoaște toate cele ale vieții noastre și că totdeauna ne vrea binele, de ce să nu-I acordăm încredere? Să ne rugăm simplu și liniștit, fără stress și constrângere. Știm că trecutul, prezentul și viitorul, toate sunt cunoscute, goale și descoperite înaintea lui Dumnezeu, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „…nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite, pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da socoteală” (Evrei 4, 13). Noi să nu insistăm, căci insistența peste măsură face rău în loc de bine. Să nu stăruim să dobândim ceea ce vrem, ci s-o lăsăm la voia lui Dumnezeu. Căci cu cât stăruim, cu atât aceea pe care o cerem se depărtează. Așadar, răbdare, credință și pace. Și dacă vom uita noi, Dumnezeu nu uită niciodată și, dacă este spre binele nostru, ne va da ceea ce ne trebuie și când trebuie.

Să cerem în rugăciune numai mântuirea sufletului nostru. Nu a spus Domnul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu… și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33)? Ușor, chiar foarte ușor ne poate da Hristos ceea ce dorim. Dar iată care este taina. Taina este să nu aveți în mintea voastră deloc intenția de a cere un lucru concret. Taina este să cereți unirea voastră cu Hristos dezinteresat, fără să spuneți: „Dă-mi aceasta, dă-mi aceea…”. Este destul să spunem: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”.

Nu este nevoie ca să-L înștiințăm pe Dumnezeu despre anumite nevoi ale noastre. El le cunoaște pe toate cu neasemănare mai bine decât noi și ne dăruiește dragostea Sa. Problema este să comunicăm cu această dragoste prin rugăciunea și prin respectarea poruncilor Lui. Să cerem să se facă voia lui Dumnezeu. Aceasta este cel mai folositor, cel mai sigur pentru noi și pentru cei pentru care ne rugăm. Hristos ne va da pe toate din belșug. Dar dacă există chiar și puțin egoism, nu se poate face nimic.

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu

sursa: marturieathonita.ro

Necazurile

Biserica Ortodoxa nu a indemnat niciodata la cautarea suferintei si a necazurilor, ca si cum aceasta ar putea oferi mantuirea prin ele insele, ci ea propovaduieste mai ales bucuria, iubirea si fericirea vesnica. Pentru dobandirea odihnei insa, trebuie sa rabdam toate incercarile vietii.

Necazurile si suferintele din viata noastra sunt urmari ale pacatelor, dar si piedici ale acestora; suferim de pe urma pacatelor, iar in urma necazurilor, ajungem sa fugim de pacate si sa imbratisam virtutile. Prin necazuri si boli trupesti ni se tamaduiesc ranile sufletesti, precum spune Sfantul Isaac Sirul: „Acela care fuge de ispite sau de incercari, fuge, de fapt, de virtute”.

Necazurile

Cata vreme omul vede in suferinta numai o apropiere de moarte, el nu va putea sa o rabde in liniste. Necazurile capata un rost si devin o adevarata „scoala a vietii” abia dupa ce omul ajunge sa isi dea seama de cauza lor, care este, simultan, pacatul si iubirea lui Dumnezeu: pentru pacatele noastre avem parte de necazuri si din iubirea lui Dumnezeu, care „nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu” (Iezechiel 18, 23).

Lipsa suferintei si a necazurilor l-au impins adesea pe om in patimi de necinste, uitand complet de existenta lui Dumnezeu si de nevoile aproapelui. Neavand nici o suferinta, bogatul caruia i-a rodit tarina, isi spunea intru sine: „Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te” (Luca 12, 19); in planurile lui de viitor nu incapea nici Dumnezeu, nici aproapele.

Necazurile trebuie vazute in lumina iubirii lui Dumnezeu, care face tot ce poate spre a-l castiga pe om din robia duhurilor necurate. „Fiul meu, nu dispretui certarea Domnului, nici nu te descuraja, cand esti mustrat de El. Caci, pe cine il iubeste, Domnul il cearta si biciuieste pe tot fiul pe care il primeste. Rabdati, spre inteleptire, Dumnezeu se poarta cu voi ca fata de fii. Caci, care este fiul pe care tatal sau nu-l pedepseste?” (Evrei 12, 5-7).

In baza unei pedagogii dumnezeiesti, necazurile (incercarile) sunt necesare tuturor oamenilor. Astfel, nu doar cei pacatosi au parte de necazuri, ci si cei care duc o viata duhovniceasca, acestia din urma avandu-le din alte motive decat cei dintai: unii pentru a fi paziti de mandrie, altii pentru a spori si mai mult in sfintenie, iar altii pentru a-l rusina pe diavol, cum a fost in cazul dreptului Iov.

Articol intergal aici…