Arhiva zilei de 06.05.2015

Citate din opera Sf. Maxim Mărturisitorul

  • Precum lumina soarelui atrage ochiul cel sănătos, aşa şi cunoştinţa lui Dumnezeu atrage spre sine în chip firesc mintea curăţită prin dragoste.
  • Nimic nu este rău din cele ce sunt. Numai reaua lor întrebuinţare duce la cădere.
  • Mândria este dată de necunoaşterea lui Dumnezeu.
  • Un om se consideră cu adevărat liber atunci când acceptă să devină robul lui Dumnezeu.
  • Făcâdu-Se om, Cuvântul lui Dumnezeu a umplut de cunoaştere firea umană golită.
  • Iisus ne-a împăcat, prin Sine, cu Tatăl şi între noi.
  • Creaţia întreagă nu ajunge la unire cu Dumnezeu, decât prin om.
  • Cine posedă egoismul, posedă toate patimile.
  • Folosirea greşită a gândurilor duce la întrebuinţarea greşită a lucrurilor.
  • Când mintea se întinează, se pătează împreună cu ea şi activitatea omului.
  • Smerita cugetare este rugăciune neîntreruptă.
  • Priceperea duhovnicească fără curăţirea inimii este teologia diavolilor.
  • Trei sunt lucrurile în jurul cărora se învârteşte tot ce-i lumesc: mâncarea, avuţia şi slava.
  • Duhul Sfânt nu e absent din nici o făptură şi, mai ales, din cele ce s-au învrednicit de raţiune.
  • Nu există nimic mai silnic decât o conştiinţă care te acuză şi nimic mai îndrăzneţ decât o conştiinţă care te apară.
  • Cel ce crede se teme; cel ce se teme se smereşte; cel ce se smereşte se îmblânzeşte; cel blând păzeşte poruncile; cel ce păzeşte poruncile se luminează; cel luminat se împărtăşeşte de tainele Cuvântului dumnezeiesc.

sursa: ortodoxiatinerilor.ro