Arhiva lunii iulie 2015

În ce chip ne este legătura cu Dumnezeu, în acelaşi chip ne este şi rugăciunea

În ce chip ne este legătura cu Dumnezeu, în acelaşi chip ne este şi rugăciunea; şi de asemenea, cum este şi rugăciunea, tot aşa şi felul legăturii noastre cu Dumnezeu. Cum însă aceste chipuri de a ne lega nu sunt asemănătoare la toţi, nici chipul rugăciunii, prin urmare, nu este asemănător.

Altfel, se aşează faţă de Dumnezeu un om care nu se îngrijeşte de mântuire; altfel, cel ce s-a lepădat de păcate şi e plin de râvnă pentru virtute, dar n-a intrat încă înăuntrul fiinţei sale, şi lucrează pentru Domnul din afară; astfel, în sfârşit, cel ce a intrat înlăuntru şi-L poartă pe Domnul în inima lui şi stă în faţa Lui.

Cel dintâi, aşa cum nu se îngrijeşte de viaţă, tot astfel n-are grijă nici de rugăciune, pe care o săvârşeşte în biserică, acasă, după datinile moştenite, fără luare aminte şi lipsit de simţire.

Al doilea citeşte multe rugăciuni şi merge adesea la biserică, se străduieşte totodată să-şi păstreze luarea aminte şi să-şi potrivească simţirea cu rugăciunile citite, cu toate că aceasta se întâmplă foarte rar.

Al treilea, concentrându-se cu toată făptura lui înlăuntrul său, stă cu mintea în faţa lui Dumnezeu şi se roagă Lui în inimă, fără risipire, fără multe cuvinte, în rugăciunea lui, chiar atunci când stă mult la rugăciune în cămara lui sau în biserică.

Dacă celui de al doilea îi veţi scoate cuvintele din rugăciune, atunci veţi scoate dintr-însul însăşi rugăciunea; dar dacă la rugăciunea celui de al treilea veţi adăuga multe cuvinte, îi veţi stinge rugăciunea, cu vârtejul vorbirii.

SBORNICUL – Lucrarea minţii

DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS

Fara de sange nu este iertare

„Omule!… Esti cazut si ratacit… Intoarce-te si te pocaieste… Vino dupa Mine. Asculta-Ma si urmeaza-Ma. Ca sa-ti dau un semn de incredere si iubire, iata, Eu ma opresc cu bratele intinse, cruce in calea ta, ca sa te imbratisez. Tu ma rastignesti, ca sa-ti arati ura. Eu ma rastignesc ca sa-ti arat iubirea – asa ne graieste Preotul mantuirii noastre, Iisus si asa se intelege de ce jertfele cele mai mari se fac de catre oamenii cei mai buni si mai curati, incepand de la jertfa lui Avel. Iubirea este prietenie dusa pana la jertfa si mantuirea este jertfa de iubire, dusa pana la sange si pana la moarte. Fara de sange nu este iertare.”

Pr. Ilarion V. Felea, Duhul adevarului, Editura Arhiepiscopiei Alba Iuliei, p. 83

Despre dezvinovăţire

Fiindcă dacă ar socoti că face pocăinţă, dar încearcă să se împotrivească în cuvînt celui ce-l judecă pe el, întemeiat sau neîntemeiat, nu este vrednic de iertarea cea după har, ca unul ce caută judecătorie şi dreptăţi şi aşteaptă să ia folos de la forul dreptăţii. Dar această faptă este străină poruncilor Domnului. Şi pe drept cuvînt. Căci unde se aduc dezvinovăţiri, se caută dreptatea şi nu iubirea de oameni. Acolo a încetat harul, care îndreptează pe cel care a făcut rău, fără faptele dreptăţii, numai prin recunoaşterea şi răbdarea cu mulţumire a mustrărilor celor ce-l mustră, şi prin suferirea celor ce-l învinovăţesc fără punere de rău la inimă.

Căci cu cît se roagă cineva mai mult pentru cei ce-l bîrfesc şi învinovăţesc pe el, cu atît îi înştiinţează Dumnezeu mai mult pe cei ce-l duşmănesc pe el, şi-i dăruieşte lui odihnă prin rugă­ciunea curată şi stăruitoare.

Filocalia

„Ce voi face ca sa ma mantuiesc?”

Intrebat-a un frate pe un batran oarecare zicand: spune-mi mie, parinte, ce voi face ca sa ma mantuiesc? Zis-a lui batranul: pazeste, fiule, ce iti voi zice si te vei mantui. Intai sileste-te de invata psalmi si rugaciuni sufletesti catre Dumnezeu, pentru ca acelea te vor pazi de robia vrajmasului si sa nu-ti lasi pravila ta ca sa nu cazi in mainile vrajmasilor tai.

Iubeste toata patimirea rea si scarba intru rabdare si se vor smeri intru tine patimile tale. Ia aminte foarte, ca intru nimic sa nu te socotesti pe tine ca esti ceva caci din aceasta iti va veni umilinta si plangere pentru pacatele tale. Pazeste-te si-ti fereste limba de minciuna, caci ea goneste frica lui Dumnezeu de la om!

Marturiseste-ti toate faptele tale, toate cugetele si gandurile tale duhovnicescului tau parinte si ajutorul lui Dumnezeu te va acoperi! Sileste-te cu toata osardia ta spre lucrul mainilor tale, prin care se va salaslui intru tine frica lui Dumnezeu. Pazeste-te de vorba multa cu femeile, mai vartos cu cele tinere! Sa nu ai multa iubire cu cei tineri, nici sa dormi intr-un asternut cu dansii!

Pazeste-ti ochii cand ti se intampla sa te dezbraci, ca sa nu-ti vezi goliciunea trupului! Ca si din vederea goliciunii trupului se ridica razboi necurat asupra calugarului. De ti se va intampla sa stai la vreo masa cu oameni cinstiti si te vor sili sa bei vin, pentru cinstea si dragostea lor primeste pana la trei pahare, iar mai mult sa nu indraznesti! De vei vedea ca te silesc sa bei mai mult, atunci mai bine scoala-te si fugi de la masa lor decat sa calci porunca sfintilor parinti.

De la locul in care ti se intampla tie adeseori poticnirea si caderea in spurcatul pacat si il manii pe Dumnezeu, fugi si te departeaza, pentru ca in loc nu vei putea sa te pocaiesti! Aceste porunci, fiule, de le vei pazi, cred lui Dumnezeu ca te vei mantui.

Patericul Egiptean

Despre lacrimi

Preţul lacrimilor nu stă în apa care curge din ochi, ci în ceea ce se află în suflet odată cu ele şi după ele. Neavând harul lacrimilor, nu mă voi apuca să cuget asupra lor, ci doar bănuiesc că lacrimile harice se leagă de multe prefaceri din inimă.

Cel mai important este ca inima să ardă atunci în focul judecăţii lui Dumnezeu, dar fără durere şi pârjol, ci cu umilinţă, adusă de nădăjduirea primită de la tronul Domnului milostiv, Care judecă păcatul şi îl iartă pe păcătos. Mai presupun că lacrimile acestea trebuie să vină abia spre sfârşitul strădaniilor, nu a celor exterioare, ci al strădaniilor de curăţire a inimii, ca o ultimă spălare sau limpezire a sufletului. Şi încă ceva: ele durează nu un ceas, nu o zi sau două, ci ani întregi.

Şi mai există, se zice, un fel de plâns fără lacrimi al inimii, dar tot atât de preţios şi de puternic ca lacrimile. Acest plâns este cel mai bun pentru cei ce trăiesc laolaltă cu alţii, care îi pot vedea. Căci pe toate le zideşte Domnul a-toţi-izbăvitorul!

SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL
(Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină – Traducere de: Elena Dulgheru şi Richard Sârbu)

Despre călugărie

Dar ce se înţelege prin călugărie? Rasa, potcapul, mătăniile şi toate celelalte ce ţin de înfăţişare nu sunt instituite de Mântuitorul… Însă puterea şi spiritul vieţii monahale sunt arătate de El însuşi: în propria Sa persoană, în persoana Maicii Domnului, a înaintemergătorului Domnului şi, am putea spune, în persoana tuturor apostolilor. Călugăria, împreună cu lepădarea de toate, este petrecerea neîntreruptă cu mintea şi cu inima în Dumnezeu. Monah este acela al cărui interior este astfel alcătuit, încât nu Se află acolo decât Dumnezeu şi el, dispărând în Dumnezeu.
[…]
Se spune că nu este nici un folos de la călugărie. Oare puţin folos a fost şi este de la părintele nostru Serafim? În acest fel judecaţi şi despre ceilalţi. Lărgiţi cercul folosului dincolo de interesele materiale… adăugaţi aici cucernicia, bunele moravuri, curăţenia inimii şi socotiţi, de la cine veţi aştepta foloase pentru aceste lucruri nelipsite de importanţă? Dar creştinismul ce doreşte? Căutaţi cele de sus… Cugetaţi cele de sus… Viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu (Col. 3, 1-3) şi aşa mai departe. Aceasta este călugărie, punct cu punct… Nu rasa neagră şi potcapul înseamnă călugăria, nici măcar viaţa în mănăstire… Chiar dacă toate acestea s-ar schimba, viaţa monahală va rămâne în veci… cât timp va exista pe pământ omul creştin.

SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL
(Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină – Traducere de: Elena Dulgheru şi Richard Sârbu)

„Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el”

„nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai”

“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt cei din jur ci cum il privesti tu pe Dumnezeu. Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu. Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea. Acolo te asteapta Dumnezeu. Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale il lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica. Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura. Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”

“Oboseala vine din lupta fiintei cu viata. Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentru ca mergi contra curentului. Iubirea, este curgerea vietii. Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva”.

“Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el. Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata tronului lui Dumnezeu. Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-L aici. Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti. Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume. Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi. Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”

sursa: aici…