Arhiva lunii decembrie 2015

Ascultarea – o cale spre sfințenie

Ştiţi foarte bine că stareţul nostru Iosif a fost un mare isihast şi lucrător al rugăciunii minţii. Însă nu ne-a predanisit ca lucru de căpetenie liniştirea sau rugăciunea minţii, ci ascultarea şi viaţa de obşte!

Dacă citiţi cărţile Sfinţilor Părinţi, veţi vedea că mulţi s-au sfinţit cu uşurinţă, fără să-şi facă prea multe griji, şi-au sfinţit sufletele fără să facă osteneli, fără să facă jertfe, fără să ducă lupte ascetice. Dar cum s-au sfinţit? Au ales ascultarea.

Ascultarea îl duce pe om nu numai la nepătimirea trupească, dar şi la cea sufletească.

Cercetaţi şi veţi afla că ascultarea vine de la Dumnezeirea Treimică. Hristos spune că: „N-am venit să fac voia Mea, ci voia Celui Ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 6, 38). De acolo începe ascultarea. De aceea, cel care face ascultare îi urmează lui Hristos!

M-am încredinţat din experienţă că ascultarea este mai mare decât rugăciunea.

(Ieromonah Iosif Aghioritul, Starețul Efrem Katunakiotul, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2004, pp. 175-176)

sursa: Doxologia.ro

Ajunul Craciunului

Ajunul Craciunului, zi de post aspru

Ajunul Craciunului este ultima zi de post din Postul Nasterii Domnului. Acest post, care incepe in ziua de 15 noiembrie si se incheie in ziua de 24 decembrie, ne aduce aminte de patriarhii si dreptii Vechiului Testament, care au petrecut timp indelungat, in post si rugaciune, asteptand venirea lui Mesia, Mantuitorul lumii.

Daca primele 39 de zile ale acestui post sunt mai usoare, din punct de vedere alimentar, intre ele existand mai multe zile in care Parintii Bisericii au randuit „dezlegare la peste”, cea de-a patruzecea zi a postului este una de aspra postire, adica de ajunare. Obiceiul de a ajuna in aceasta ultima zi a postului este consemnat inca din secolul al IV-lea.

Astfel, in ajunul Craciunului, fiecare credincios ajuneaza dupa putere, pana la Ceasul al IX-lea (ora 15.00), nimic mancand. In unele zone, credinciosii ajuneaza pana mai tarziu, asteptand rasaritul luceafarului de seara, in amintirea stelei care a vestit magilor Nasterea Domnului.

Dupa ceasul pranzului, spre seara, se obisnuieste sa se manance grau fiert, amestecat cu fructe si miere, in amintirea postului Prorocului Daniel si al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16). Aceasta zi de post aspru mai aminteste si de postul tinut odinioara de catehumenii care, in seara acestei zile, erau botezati si impartasiti pentru prima data cu Sfintele Taine, in cadrul Liturghiei Sfantului Vasile cel Mare. […]

Ajunul Craciunului, zi de colindat

Nasterea Domnului este anuntata in lume de crestini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, in dimineata de Ajun, fiind copiii si tinerii. Acestia sunt primiti de crestini cu mere, nuci, covrigi si cu acele turte numite „Scutecelele lui Hristos”. Pentru ca pana dupa Sfanta Liturghie din ziua de Craciun este inca post, colindatorii trebuie si ei primiti cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).

Ajunul Craciunului modifica randuiala liturgica

In ajunul Craciunului se citesc „Ceasurile Imparatesti” si se savarseste Liturghia Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia. In cadrul acestor slujbe sunt randuite spre citire mai multe profetii din Vechiul Testament privind Nasterea Domnului.

Daca ajunul Craciunului cade intr-o zi de sambata sau dumnica, slujba numita „Ceasurile Imparatesti” se muta in vinerea dinainte, aceasta zi devenind „zi aliturgica”, adica zi in care nu se savarseste Sfanta Liturghie”. Aceasta slujba a Ceasurilor este numita astfel deoarece, in lumea bizantina, la aceasta participau si imparatii, iar la noi se aduna in biserica toata familia domneasca.

Daca ajunul Craciunului cade in zilele de luni pana vineri, in ziua de ajun se va savarsi Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, iar in ziua praznicului se va savarsi cea a Sfantului Ioan Gura de Aur. Daca ajunul va cadea insa intr-o zi de sambata sau duminica, in ziua de ajun se va savarsi Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in ziua praznicului se va savarsi cea a Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia.

Teodor Danalache

integral aici…

SFÂNTA TREIME ÎN OM

Dintru început a fost greu de priceput şi de aceea s-au născut multe rătăciri cu privire la înţelegerea Sfintei Treimi. Şi asta din pricina că de mici suntem obişnuiţi să înţelegem persoana în legătură cu numărul 1, 2, 3. Această greutate au încercat sfinţii Părinţi să o ajute cu următoarea asemănare. Uitaţi-vă la soare: e unul şi totuşi întreit: lumină, căldură şi raze.

Învăţătura despre Sfânta Treime e dogmă a Bisericii – învăţătură fără tocmeală a Bisericii — că Dumnezeu e Unul în fiinţă şi întreit în Persoane. Acum: Tatăl, zice Iisus, că nimeni nu L-a văzut fără numai Fiul. Pe Fiul L-am văzut: S-a făcut om, S-a făcut Persoană istorică. Pe Duhul Sfânt iarăşi L-am priceput, când S-a pogorât sub formă de limbi de foc, dând ucenicilor o limbă nouă.

Şi odată m-am întrebat: unde mai sunt limbile de Foc? Sunt; când le aprinde Dumnezeu în inima omului. Despre rătăcirile, care privesc înţelegerea Sfintei Treimi, sunt multe de spus. Să luăm altă parte, mai la îndemâna şi trebuinţa noastră. Şi anume: ce ne-ar trebui nouă Sfânta Treime? Ce legătură are această dogmă cu sufletul tău?

Ascultaţi: într-una din încheierile rugăciunilor, pe care le zice preotul, e cuvântul: „Că sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru sfinţi Te odihneşti.” Băgaţi de seamă: că Dumnezeu, Unul în fiinţă şi întreit în Persoane, Se odihneşte în sfinţi. Ce înseamnă asta ? Că în păcătoşi Se chinuieşte.

„Că sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru sfinţi Te odihneşti”.

Ascultaţi, că nu vă grăim din cărţi şi peste puterile voastre de înţelegere. Uite, de aici, din uşile împărăteşti, numai noi preoţii vă grăim. Şi vă spunem că avem canonul să vă ascultăm necazurile. Iar când este unul mai curat zicem: bine că mai este unul mai neticăloşit în păcate. Şi am simţit bucurie când a venit un creştin mai despovărat de păcate. Şi atunci ne-am odihnit. Şi aşa s-a întărit simţirea asta, încât am căutat texte şi am găsit.

Dragii mei, în primele veacuri toţi creştinii se numeau sfinţi, fiindcă se împărtăşeau zilnic şi se împărtăşeau de viaţa de dincolo, fiindcă plecau şi se trezeau arestaţi. Întru aceştia Se odihnea Dumnezeu. Despre asta vi s-ar putea ţine o predică morală. Trageţi-vă, însă, singuri socoteală din aceste cuvinte: „Că sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru sfinţi Te odihneşti”.

Băgaţi de seamă, care plată o vreţi. Vreţi plata Sfântului Duh, odihniţi pe Dumnezeu în voi. Altă plată nu-i, decât a pedepsei şi pe asta n-o vreţi.
[…]
Ştiţi, sau aţi auzit, că mulţi ÎI caută pe Dumnezeu în ceruri, şi-ar vrea sa meargă cu avionul la El, sau cu nişte gloanţe, care ar trece prin nu ştiu ce straturi. Nu trebuie să-L înţelegeţi ca stând undeva departe, în nu ştiu ce hău de lume.

Dumnezeu nu locuieşte în depărtare, ci în inimile oamenilor.

Împărăţia lui Dumnezeu nu este la cine ştie câte milioane de ani lumină, ci este înlăuntrul nostru. E o împărăţie a conştiinţei împăcate, împăcate cu toată lumea, o împărăţie a iubirii de Dumnezeu şi oameni, în care se oglindeşte chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Prin urmare realizaţi în inimă această conştiinţă a Împărăţiei lui Dumnezeu, această conştiinţă curată.

PĂRINTELE ARSENIE BOCA – „ÎNGERUL CU CĂDELNIŢA DE AUR” (p. 320,321)