Arhiva lunii mai 2016

Pr. Stefan Negreanu – Despre iertare si iubire

Pr. Stefan Negreanu – Despre iertare si iubire from Petru on Vimeo.

<<Semnul adevaratei iertari, lucratoare – este iubirea>>

„a zis Iisus lui Simon-Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a lui: Paşte mieluşeii Mei.

Iisus i-a zis iarăşi, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? El I-a zis: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Păstoreşte oile Mele.

Iisus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? Petru s-a întristat, că i-a zis a treia oară: Mă iubeşti? şi I-a zis: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a zis: Paşte oile Mele.”

(Ioan 21, 15-17)

Oo, Țară Românească, … unde ești?

din Scrisoarea lui Constantin Dapontes  (fost secretar al lui Constantin Mavrocordat, ulterior călugărit cu numele de Chesarie) către marele vornic Constantin Dudescu – 18 august 1759

„Am venit şi eu la Târgovişte şi văzând cele de acolo, iată scriu şi zic mai asemenea cu Iulius Cezar aceleaşi: am venit, am văzut, am plâns.

Fala universului este Ţara Românească, frumuseţea Europei este Ţara Românească… Râurile tale curgătoare de aur, (..), munţii tăi foarte frumoşi şi dealurile foarte plăcute, pline de izvoare, (..), păduri pline de umbră, stejari prea măreţi, grădini prea mirositoare, câmpii prea desfătătoare, văi prea plăcute (..), localităţi prea măreţe, (..) pământul foarte roditor (..), nimic nu se află nefolositor, nimic nu pare a fi de prisos. (..).Fala universului, Ţara Românească, frumuseţea Europei, Ţara Românească, râurile tale sunt vestite, iazurile tale sunt renumite. (..). Căprioare câte voieşti, capre sălbatice câte-ţi plac, de iepuri şi de câini te saturi, urşi foarte mari, vulpi foarte frumoase şi veveriţe foarte multe. (..).

Din frunte, ca din răsărit apare strălucitul Bucureşti, auritul Bucureşti, dulcele Bucureşti, superbul şi prea gloriosul scaun al domnilor şi prea însemnat. Gloria domnilor, Ţara Românească! Mândria grecilor, Ţara Românească! Fala românilor, Ţara Românească!

Dar, nenorocita Ţara Românească! (..) Invidia împărăţeşte, avariţia domneşte. Lăudăroşenia se cinsteşte, desfrânarea place. Îmbuibarea se glorifică, neruşinarea domneşte, trupul se zeifică, fecioria se dispreţuieşte, credinţa se alungă, smerenia se goneşte, adevărul nu se aude, dreptatea nu se vede, mila s-a pierdut, rugăciunea s-a uitat, postul s-a lepădat, legea s-a slăbit (..).

Nenorocită Ţară Românească, unde este sfinţenia vechilor tăi arhierei? Unde măreţia domnilor tăi de mai înainte? Unde slăvirea foştilor tăi boieri? Unde unirea şi iubirea către aproape a creştinilor de mai înainte? Pentru că s-a înmulţit nelegiuirea, s-a şters iubirea mulţimii. De aceea sunt acum pustii toate satele, ruinate palatele, părăsite mănăstirile, a dispărut acel număr mare de locuitori, s-au pierdut bogăţiile boierilor, s-a micşorat cinstea egumenilor, s-a ridicat respectul arhiereilor, (..), s-a uscat râul îmbelşugării, s-a veştejit floarea bunei vieţuiri, s-a călcat simţul dreptăţii, s-a secerat firul dreptăţii.

A căzut, a căzut Ţara Românească, politeia [cetatea] cea mare! De aceea, acum domniile sunt anuale şi obţinute cu pungi şi mucareruri cu sutele; de aceea semeni zece şi seceri una şi câteodată nici una. Craiova [Oltenia] aproape că s-a turcit şi Ţara Românească se apropie. (…).

Te plimbi şi pe de o parte te bucuri de frumuseţile Ţării Româneşti, iar pe de alta te întristezi. (..). Te înveseleşti de locuri [ale naturii] şi plângi din cauza ruinelor. Oamenii sunt şi foarte puţini şi foarte săraci, locuri vrednice de privit, locuri vrednice de jelit. (..).

Vai! Cât s-ar ruşina Brâncovenii de astăzi, văzând încă o dată vii pe pământ pe Brâncovenii răposaţi, părinţii noştri! (..).

De aceea trebuie, fraţilor, de aceea se cade, iubiţilor, de aceea mă rog şi mă umilesc, boierilor, să ne schimbăm numele sau felul de viaţă. Tu, o, rai al lumii, Ţară Românească, dorit scaun al domnilor, fală a românilor, ridică-ţi ochii în jurul tău şi priveşte pe fiii tăi, suspină şi vezi, plângi şi ajută!

Părinte al cerurilor, (..) pe locuitori îi binecuvintează, pe străini cârmuieşte-i, alungă-i pe turci şi pedepeşte-i pe cei nedrepţi!”.

(Bogdan Bucur, Devălmăşia valahă (1716-1828). O istorie anarhică a spaţiului românesc,
Piteşti, Editura Paralela 45, 2008, pag. 7-10)

sursa: Marturie Crestin-Ortodoxa

Sfintii Constantin si Elena – 21 mai

 

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/Constantin_si_Eleni.jpg

Acest mare între împăraţi, fericitul şi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constanţiu, care se numea Clor, şi al cinstitei Elena. Constanţiu a fost nepot de fiică lui Claudiu cel ce a împărăţit în Roma mai înainte de împărăţia lui Diocleţian şi a lui Carin. Acest Constanţiu, după ce a fost primit de Diocleţian şi de Maxenţiu Erculiu ca să fie părtaş al împărăţiei lor, când Maximian Galeriu dimpreună cu alţi prigonitori, cu tărie ridicaseră prigonire asupra tuturor creştinilor, el singur întrebuinţând blândeţea şi mila, mai vârtos pe cei ce se luptau pentru credinţa lui Hristos îi întrebuinţa sfetnici şi părtaşi ai slujbelor împărăteşti.

Învăţând el buna cinstire pe Constantin fiul său cel iubit, care după acestea s-a numit întâiul împărat al creştinilor, l-a lăsat moştenitor al împărăţiei sale, în insulele Britaniei. După ce Constantin a fost înştiinţat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare şi proaste, pe care le făcea în Roma, Maxenţiu, fiul lui Erculiu, şi îndemnat de dumnezeiasca râvnă şi chemând pe Hristos împreună oştilor, a pogorât împotriva lui Maxenţiu.Deci, văzând Dumnezeu curăţenia sufletului lui i s-a arătat mai întâi în somn, după aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii scris cu stele: , l-a arătat lui şi celor ce erau vrednici.

Deci, îndrăznind în chipul cinstitei Cruci şi făcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma, şi pe însuşi pierzătorul Maxenţiu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângă podul Milvia, şi aşa a izbăvit pe cetăţenii Romei de tirania acestuia. Atunci marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor şi mergând pe cale voia să zidească o cetate pe numele său în Ilion, unde se zice că a avut loc războiul Troienilor cu elinii; însă a fost oprit prin dumnezeiasca înştiinţare şi i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de grabă în Bizanţ să-şi zidească cetatea.

Deci, urmând voii celei dumnezeieşti, a zidit această de Dumnezeu păzită cetate pe numele său, pe care a şi adus-o lui Dumnezeu ca pe o pârgă a credinţei sale.

Şi deoarece căuta scumpătatea credinţei celei din vremea noastră, a adunat în Niceea arhierei din toate părţile, prin care s-a propovăduit credinţa ortodoxă, şi Fiul a fost recunoscut deofiinţă cu Tatăl, iar Arie şi cei împreună cu el au fost daţi anatemei, dimpreună cu hula lor. A trimis încă şi pe maica sa Elena la Ierusalim pentru căutarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste părţi de lemn sfânt au fost mutate, adică o parte a fost aşezată chiar în Ierusalim, iar cealaltă parte a adus-o în împărăteasca cetate.

sursa: calendar-ortodox.ro

Sf. Ioan Scărarul – citate

«Închipuirea de sine îi face pe cei atinşi de ea iubitori de arătare şi de slavă, căci a-ţi închipui că eşti ceva nu te lasă să şi fii cu adevărat. De aceea deşertăciunea este şi se numeşte neexistenţă. Închipuirea că eşti ceva se iveşte atunci când nu eşti ceea ce-ţi închipui, sau vrei să acoperi lipsa a ceea ce vrei să arăţi că eşti. Ea este împreunată totdeauna cu nesinceritatea şi cu lipsa de smerenie.»

«Smerenia este uşa nepătimirii»

«Postul smereşte trupul, privegherea luminează mintea, liniştirea aduce plînsul, plînsul botează pe om şi spală sufletul şi-l face fără păcat»

Sf. Ioan Scărarul

Duminica Sf. Ap. Toma

Duminica Tomei
 

Biserica Ortodoxa il sarbatoreste in Duminica a II-a dupa Pasti, pe Sf. Apostol Toma. In aceasta zi, Mantuitorul S-a aratat ucenicilor prin usile incuiate, pentru a doua oara dupa Inviere. Pentru ca Toma nu credea in Invierea Mantuitorului, Iisus l-a indemnat sa-i atinga semnele ramase pe corp in urma rastignirii Sale. Dupa acest moment, Toma il marturiseste fara nicio indoiala pe Iisus Hristos ca Domn si Dumnezeu, realitatea Invierii Domnului fiind dovedita astfel inca o data pentru cei care nu puteau crede.

sursa: crestinortodox.ro

Izvorul Tamaduirii

Izvorul Tamaduirii

Vineri, in Saptamana Luminata, ortodoxia sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin. Se face referire la o vindecare minunata a unui orb ce si-a recapatat vederea dupa ce si-a udat fata cu apa unui izvor situat intr-o padure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidita din ordin imparatesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul „Izvorul Tamaduirii”.

La sarbatoarea de astazi mergem cu gandul si cu inima mai ales spre Maica Domului, cea care s-a dovedit izvor al dumnezeirii, prin nasterea Mantuitorului.

In toate bisericile si manastirile, dupa Sfanta Liturghie, se savarseste slujba de sfintire a apei (aghiasma mica), dupa o randuiala adecvata Saptamanii Luminate.

Hristos Cel inviat, Izvor nesecat de daruri pentru noi, sa fie pururi in mijlocul nostru. Amin.

sursa: credo.ro