Arhiva lunii iunie 2016

Despre pocăință și lepădare de sine

iosif v INFericitul întru pomenire, Gheronda Iosif Vatopedinul, vorbește despre cele două elemente absolut necesare luptei duhovnicești a monahului, despre care Hristos ne-a învățat mai întâi: lepădarea de sine și dragostea.

Baza pocăinței este lepădarea de sine. Pentru că voința și plăcerea de sine și iubirea de sine și egocentrismul au fost cauza căderii, acestea, dacă nu vor fi smulse din rădăcină, nu este cu putință ca dumnezeiescul Har să se apropie de noi. Da! Cum altfel să ne umbrească Harul dacă nu vom deveni curați cu inima? Fără inimă curățită nu-L vom vedea pe Dumnezeu. Nu că nu-L vom vedea, dar nici nu-L vom simți. Pentru a ne curăța inima trebuie să arătăm pocăință adâncă, adevărată, pentru a convinge astfel dumnezeiescul Har – care, de altfel, nu poate fi înșelat în vreun fel – să intervină și să distrugă omul cel vechi și să-l creeze pe cel nou, restaurat și să ne înveșmânteze în hainele cele noi ale asemănării cu Dumnezeu.

Nu au arătat acest lucru, în mod practic, milioanele de ,,eroi” care sunt acum în cer și saltă de bucurie lângă tronul ceresc? Nu pentru aceasta au ajuns acolo? Pentru că, prin jertfa de sine desăvârșită, prin durerea față de ceilalți, prin ascultarea desăvârșită, prin rugăciunea neîntreruptă , astfel au reușit ei să intre în rai. Doar Domnul zice: ,,Fără de mine nimic nu puteți face”. Nu doar acum, ci și atunci când omul se afla în starea de nestricăciune, fără intervenția și asistența lui Dumnezeu nimic nu putea face. Cu atât mai mult acum, când ne găsim în starea aceasta căzută. Așadar, avem nevoie neapărat de a comunica cu Dumnezeu, avem nevoie de grija lui pentru noi, iar acest lucru nu se poate realiza decât prin rugăciune. Și, din cauză că omul încă resimte efectele căderii, este nevoie de multă rugăciune, de rugăciune neîntreruptă. Acest lucru ne spune și marele învățător și părinte al nostru, Sfântul Apostol Pavel: ,,Stăruiți în rugăciune, priveghind în ea cu mulțumire… Rugați-vă neîncetat, mulțumiți întru toate” (Epistola către Coloseni).

Așadar, frați și părinți, acesta este scopul nostru. Și, mai întâi de toate, trebuie să începem cu jertfa de sine. Prin aceasta vom face astfel încât să dezrădăcinăm din mintea noastră ideea înfăptuirii propriilor gânduri și a propriilor hotărâri. Dacă nu reușim aceasta, nu putem să mergem mai departe. Monahul trebuie să deschidă ochii, să știe de ce este aici, pe pământ, căci înlăuntrul sufletului lui se află lumea întreagă. Prin jertfa de sine, prin tăierea absolută a voii de sine, prin ascultarea absolută față de Dumnezeu se va trezi înlăuntrul nostru flacăra care este și motivul creării noastre, care este dragostea.

Și vine Dumnezeu și ne spune: ,,Acum, ca răsplată pentru tot ce v-am făcut, un singur lucru cer de la voi: Să mă iubiți din toată inima, așa după cum și eu v-am iubit pe voi”. Așadar, atunci când monahul va lua seama, ca, prin jertfa de sine, prin tăierea voii, va scăpa de păcatul drăcesc reprezentat de curiozitate – care vor da naștere în inima lui iubirii de sine și plăcerii de sine – atunci se va însufleți în inima sa dragostea, în mod practic. Iar atunci, dumnezeiescul Har va simți că dragostea s-a ,,trezit la viață”, dragostea față de Dumnezeu și față de oameni. Atunci mintea se va trezi, va fi luminată și va începe să înțeleagă și tot atunci se vor activa toate puterile existenței sale, pentru a lupta împotriva vrăjmașului, împotriva celui fără logică, împotriva minciunii.

sursa: pemptousia.ro

Sfintii Petru si Pavel ne cheama la imbratisare

 

Sfintii Petru si Pavel ne cheama la imbratisare

Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt praznuiti pe 29 iunie. Din viata acestora aflam ca tot omul este chemat la mantuire. Uneori spunem despre cei cu studii ca nu pot gusta viata dumnezeiasca, pentru ca pun mai mult pret pe mintea lor si mai putin pe lucrarea lui Dumnezeu. Sa parasim aceste ganduri. Sa luam seama la Pavel, persoana foarte cultivata. Alteori, graim ca e greu pentru un om lipsit de studii sa inteleaga tainele lui Dumnezeu. Nici aceste ganduri nu trebuie cultivate. Sa privim la Petru, un simplu pescar.

Exista persoane care spun ca doar monahii sunt foarte aproape de Dumnezeu. Din nou trebuie sa ne curatim mintea si sa avem in vedere ca tot omul se poate uni cu Dumnezeu, atat cel casatorit cat si cel necasatorit. Si Domnul ne lumineaza in acest sens prin Petru care a fost casatorit si prin Pavel, persoana care nu a cunoscut taina cununiei.

Se intampla sa spunem ca anumite persoane nu se vor mantui, pentru ca impartasesc un anumit fel de credinta. Nu sunt ganduri placute Domnului. Poate Dumnezeu ii va chema intr-un mod asemanator celui adresat lui Pavel, iar acestia Ii vor raspunde precum a facut-o el. Pe de alta parte sa nu ne mandrim ca suntem ortodocsi. Nu e de ajuns pentru a ne mantui. Trebuie sa si murim in credinta dreapta, fapte bune si smerenie. Sa nu credem ca daca ne-am nascut ortodocsi suntem feriti de caderi. Sa ne uitam la Petru, care desi I-a urmat lui Hristos de la inceputul propovaduirii Sale, s-a lepadat de El de trei ori. Sa ne fereasca Domnul sa murim in lepadare fata de El. Sa murim in lepadare fata de omul cel vechi, asa cum a facut-o Saul devenind Pavel.

In Imparatia Cerurilor poate ajunge orice om, indiferent de nationalitatea sau religia in care s-a nascut. De aceea Biserica se roaga pentru „pacea a toata lumea”. In Biserica, cei ce se dusmanesc, cei ce isi sunt straini pot deveni rude, madulare ale aceluiasi Trup. Sa ne amintim de Pavel care a fost si cetatean roman si a luptat impotriva lui Hristos pana la convertirea sa, si devine frate al lui Petru in dragostea pentru Hristos.

In Biserica nu poti inchide ochii atunci cand vezi ca un madular este bolnav, ca impartaseste o invatatura diferita de cea a Bisericii. Iar acest lucru ne descopera Pavel atunci cand il cearta pe Petru in Antiohia, pentru ca refuza sa stea la masa cu cei de alt neam decat cel iudeu, dar botezati in numele Sfintei Treimi. Asadar, nu putem face compromisuri in materie de credinta, nu avem voie sa acceptam minciuna in locul adevarului.

Faptul ca Petru este rastignit cu capul in jos, iar lui Pavel i se taie capul, arata ca nu toti suntem chemati sa murim in acelasi chip. Unii trec la cele vesnice dupa o grea suferinta, altii lipsiti de suferinte. Important e sa murim in Hristos, nu in afara unirii cu El. In acest sens, cei doi apostoli sunt reprezentati in iconografie tinand intre ei Biserica intemeiata de Hristos.

In Erminiile iconografilor, chipurile Sfintilor Apostoli Petru si Pavel sunt descrise astfel: „Sfantul Petru, batran cu barba rotunda; Sfantul Pavel plesuv, cu barba cenusie”. E minunat ca se pastreaza distinctiile personale. Dar cel mai mult ma misca icoana in care cei doi apostoli stau imbratisati. Sa ne dea Dumnezeu putere sa traim viata lui Hristos ca pe propria noastra viata si astfel, intreaga lume sa fie reprezentata intr-o mare imbratisare.

Adrian Cocosila

sursa: crestinortodox.ro

Frica de singuratate

Nu te teme, nu esti singur. Singur este cel care nu stie de Dumnezeu, chiar de i-ar fi toti oamenii tovarasi. Unul ca acesta si intr-o tovarasie cat se poate de numeroasa va spune, cum spun si acum unii: „Ma plictisesc! Nu stiu ce sa mai fac. Toate ma plictisesc cumplit”. Acestea sunt suflete goale de Dumnezeu, cenusa fara foc. Iar tu nu esti singur, fiindca stai cu Domnul, si Domnul e cu tine.

Asculta-l pe marele Pavel, apostolul neamurilor, care a fost dintr-o data parasit de toti si spune: „Nimeni n-a ramas cu mine, ci toti m-au parasit, iar Domnul a statut langa mine si m-a intarit.” Si acum priveste ce nadejde vie are el in Domnul Cel viu: „Si ma va izbavi Domnul de tot lucrul rau, si ma va mantui la imparatia Sa cea cereasca” (II Timotei 4, 16-18).

Vezi cat de luminos gandea si vorbea sluga lui Hristos, Pavel, in acele zile de inceput, cand in intreaga lume nu se afla nicio biserica zidita si niciun domnitor crestin? Iar astazi tot pamantul este impodobit cu biserici crestine si crestinii se numara cu sute de milioane.

Asadar nu te intrista din pricina singuratatii pe care o ai de indurat acolo unde traiesti. Daca, asa cum scrii, te simti ca in pustie, sa stii ca foarte multi tocmai in pustie s-au mantuit. Dar toti acesti pustnici ai lui Dumnezeu s-au inaltat pana in preainalta tovarasie a lui Dumnezeu si a ingerilor lui Dumnezeu. Altfel n-ar fi putut indura pustia. Au fost unii dintre ei care timp de cincizeci de ani n-au vazut fata omeneasca, si totusi nu spuneau: „Suntem singuri! Ne plictisim!” Caci Dumnezeu era cu ei si ei erau cu Dumnezeu.

Omul poate trai fara orice si fara oricine, numai nu fara Dumnezeu. Aceasta este marturia lor, pe care au lasat-o Bisericii ca pe un capital. Insa nu se stie sa fi trait vreun ateu cincizeci de ani in deplina singuratate, in pustie. Un asemenea fapt n-a fost inregistrat in istoria neamului omenesc.

Ateul nu-i in stare de asa ceva. El simte plictis si in tovarasia oamenilor, plictis care devine cumplit de chinuitor, chiar de nesuferit in lipsa lor. El cauta oameni pentru a-i intepa cu acul veninos al ateismului sau si a se hrani cu durerea lor. Iar in pustie pe cine sa intepe afara de sine insusi? Si cu a cui durere sa se hraneasca, afara de durerea sa?

Ca atare, trebuie sa zbori neincetat cu gandurile la inaltimea duhovniceasca, unde salasluieste Cel a Carui tovarasie este mai insemnata si mai vrednica de iubit decat orice tovarasie de pe pamant. Lui slujeste-I, cu El intovaraseste-te; Lui tamaiaza-I, de El indulceste-te; Lui vorbeste-I, despre El graieste; pe El iubeste-L, si iubeste-L, si iubeste-L, cu toata inima, cu toata puterea, cu toata mintea ta. Si pentru dragostea ta El va afla un mijloc sa le deschida celor din preajma ta ochii si inimile si sa le insufle credinta vie in El, asemanatoare credintei tale.

Atunci la voi va canta slava lui Dumnezeu nu un solist, ca acum, ci un cor intreg.

Pace tie si sanatate de la Domnul.

Sfantul Nicolae Velimirovici
„Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi”, Scrisoarea nr. 236.
sursa: crestinortodox.ro

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 24 iunie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor si sub denumirea de Sanziene sau Dragaica.

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.

Ioan este nume iudaic – „Iohanan” prescurtare din Iehohanan si inseamna „Dumnezeu s-a milostivit”.

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul – data sarbatorii

Data de 24 iunie nu a fost fixata intr-un mod intamplator ca zi a nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul a avut loc dupa ce Zaharia, tatal sau, a tamaiat in sfantul altar – loc in care numai arhiereul intra o singura data pe an, in luna a saptea, ziua a 10 a (cf. Levitic 16, 29). Aceasta luna din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie si alta din octombrie. Avand in vedere cele descoperite in Sfanta Scriptura, Sfintii Parinti au randuit ca ziua zamislirii Sfantului Ioan sa fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de nastere.

sursa: crestinortodox.ro

Plansul de neinteles

Plansul de neinteles

Omul trebuie sa aiba un motiv sa planga. Daca nu plange de greutati sau de bucurie, dar plange, este considerat a fi bun de internat. Nu mai ai nevoie de explicatii cand stii ca cineva plange pentru ca locuinta i-a luat foc, ca cineva drag i-a murit sau de bucurie ca cel iubit are parte de impliniri. Dar ca sa plangi pacatele, e de neinteles. Si ramane de neinteles pentru cel care nu a simtit niciodata ca instrainarea de Dumnezeu nu este adevarata viata.

Impartasim cu usurinta starea celui ce plange din cauza banilor, a carierei, a privilegiilor si a celor asemenea acestora. Si ne este usor, pentru ca plansul din astfel de situatii este cel al nefericirii, tristetii, neajunsurilor prin care si noi am trecut poate sub alte chipuri.

Dar cel care isi plange pacatele, iti ramane strain. Plansul sau e de neinteles. Plange zambind. Nu suspina. Iti pare ca e un plans comandat, unul care a fost cerut sa sensibilizeze oamenii si care trebuie remunerat. Si nu-l poti intelege pe acest om si nici plansul sau pentru ca te gandesti la lucruri trecatoare si nu vesnic vii. Iti pare ca e un plans fara rost, pentru ca te afli pe un teritoriu neumblat.

Plansul pacatelor e mai mult decat o secretie glandulara. Este „altceva”. Este marturia impartasirii de Viata. In acest sens, Sfantul Simeon Noul Teolog spune ca precum plansul nou-nascutului la iesirea din pantecele mamei sale arata ca este viu – caci daca nu plange se spune ca nu e viu, asemeni, viu duhovniceste este cel ce plange atunci cand renaste duhovniceste.

Este trist ca oamenii nu vad ceea ce este mai important in viata: plansul pacatelor. Totul este directionat impotriva plansului. Pana si religia este perceputa ca un calmant, ca ceva care nu trebuie sa mai lase loc plansului, pe motiv ca Dumnezeu ne vrea veseli si nu tristi. E adevarat ca in Imparatia Cerurilor nu intram tristi, dar plansul pacatelor nu este plansul pe care il intalnim la tot pasul. Plansul pacatelor este un plans curat, unul al intalnirii cu Dumnezeu in stare de adanca induiosare. Sa nu va ramana necunoscut, aduce numai mangaiere.

Adrian Cocosila

sursa: crestinortodox.ro

Rusaliile – Pogorarea Sfantului Duh

La zece zile dupa Inaltarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Invierea Sa, praznuim Rusaliile – Pogorarea Sfantului Duh, cunoscuta si sub denumirea de Cincizecime. […] Ca vechime, Rusaliile coboara pana in veacul apostolic. In primele secole crestine, praznicul Cincizecimii era o dubla sarbatoare: a Pogorarii Duhului Sfant si a Inaltarii lui Hristos. In jurul anului 400, cele 2 sarbatori s-au despartit una de cealalta.

Daca prin lucrarea Duhului Sfant, Dumnezeu Fiul S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat, tot prin Duhul Sfant ni se impartaseste viata dumnezeiasca si omeneasca a lui Hristos. Pogorarea Sfantului Duh este actul de trecere a lucrarii mantuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa in oameni. Astfel, Biserica se constituie prin aceasta extindere a vietii lui Hristos in noi.

Evenimentul Pogorarii Duhului Sfant este descris in cartea „Faptele Apostolilor” (F.A. 2,4). Aici se spune ca Duhul Sfant Se pogoara din cer ca un vuiet mare de vant si Se imparte deasupra capului fiecaruia din cei prezenti, in chip de limbi de foc.

Articol integral aici…

 

„Aceasta este lumea, fiule”

Fratele i-a zis: ce este lumea? Iar batranul i-a raspuns: lumea este a lucra peste fire si a-ti implini poftele trupului tau si a te griji mai mult de trup decat de suflet, a-ti petrece viata ta ostenindu-te mai mult pentru cele trupesti decat pentru cele sufletesti si mai mult pentru agonisita trupeasca decat pentru cea sufleteasca. Aceasta este lumea, fiule.

Intrebat-a un frate pe un batran oarecare, zicand: ce sa fac, parinte, sa ma mantuiesc ?
Batranul i-a raspuns: mergi, fiule si sezi cu liniste si cu tacere in chilia ta si sileste-ti inima sa plangi si sa versi lacrimi din ochii tai! Asa fa si te vei mantui.

Patericul egiptean

”Sa fim intelesi! Nu intri dupa moarte in Imparatia in care nu ai trait inca de pe pamant!”

PS Daniil Stoenescu: Explicatie la cuvantul Parintelui Arsenie Boca ”Sa fim intelesi! Nu intri dupa moarte in Imparatia in care nu ai trait inca de pe pamant!”. Lectureaza si comenteaza Pr. Stefan Negreanu.

Pentru a asculta inregistrarea (11min si 02sec), porniti player-ul de mai jos:

 
Pentru a download-a fisierul mp3 (4.41 MB), dati click aici…

Mantuitorul a intemeiat o singura Biserica

[…] ecumenismul acesta a denaturat rau de tot invatatura despre Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca. Mereu ii auzi vorbind despre unirea Bisericilor si despre refacerea unitatii Bisericii, ca si cum Biserica si-ar fi pierdut unitatea, si vin ei acum, prin intalniri ecumeniste, sa refaca unitatea Bisericii. Aceasta ratacire este o blasfemie adresata direct Domnului nostru Iisus Hristos. Fiindca Biserica este Trupul lui Hristos, iar a spune ca exista mai multe Biserici dezbinate, este tot una cu a spune ca s-a impartit Trupul lui Hristos in parti dezbinate.

Parintele Cleopa pastra neabatut invatatura ortodoxa despre unicitatea si unitatea Bisericii. Biserica este Una, adica este unica si unitara. Iata, am aici cartea Parintelui, Calauza in Credinta Ortodoxa, editia a patra, ingrijita de Parintele Ioanichie Balan. Uite ce scrie Parintele Cleopa in aceasta lucrare, la pagina 111: Biserica lui Hristos este una, deoarece Mantuitorul a intemeiat o singura Biserica (Matei 16: 18), nu mai multe, pentru ca Biserica are un singur cap, pe Iisus Hristos, ea fiind infatisata ca o singura Mireasa a lui Hristos (Efeseni 5: 27 ). Aceasta despre unicitatea Bisericii.

In ceea ce priveste unitatea Bisericii, Parintele Cleopa spunea foarte clar ca aceasta unitate nu se poate rupe, fiindca Biserica este Trupul lui Hristos. Ereticii se desprind de Biserica, se despart, dar Biserica ramane unitara. Iata aici, la pagina 118, cum zice Parintele: Despartirea n-a atins unitatea Bisericii; pentru ca aceasta unitate nu se poate destrama niciodata, oricare ar fi numarul si calitatea ereticilor care se smulg de la sanul Bisericii. Ereziile si schismele, oricat de multe si de mari ar fi ele, nu pot imparti Biserica cea Una, pentru ca ea sta strans unita cu Capul ei, care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire si ea nu poate fi zdruncinata de nimeni.

Articol integral aici…