Arhiva lunii iulie 2016

De ce se aprinde candela in fața icoanelor?

 

    Din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici (1880-1956):

1) – În primul rând, deoarece credinţa noastră e lumină. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.
2) – În al doilea rând, ca să ne aducă aminte de caracterul luminos al sfântului în faţa căruia aprindem candela – fiindcă sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
3) – În al treilea rând, ca să ne slujească drept mustrare pentru faptele noastre întunecate şi pentru gândurile şi dorinţele noastre rele, şi să ne cheme la calea sfinţeniei evanghelice, ca astfel să ne ostenim cu râvnă pentru a împlini porunca Mântuitorului: aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.
4) – În al patrulea rând, ca să aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care a jertfit totul pentru noi. Un mic semn al marii noastre recunoştinţe şi luminoasei noastre dragoste pentru Cel de la Care cerem în rugăciune şi viaţă şi sănătate şi mântuire şi tot ce ne poate da numai nemărginita dragoste cerească.
5) – În al cincilea rând, ca să fie o sperietoare pentru puterile cele rele, care năvălesc uneori asupra noastră şi la rugăciune şi ne abat gândurile de la Făcătorul nostru – fiindcă puterile cele rele iubesc întunericul şi fug de orice lumină, mai ales de cea care este închinată lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui.
6) – În al şaselea rând, ca să ne dea imbold la ardere de sine. Precum untdelemnul şi fitilul ard în candelă, supuse voii noastre, aşa să ardă şi sufletele noastre cu flacăra dragostei în toate pătimirile, supuse totdeauna voii lui Dumnezeu.
7) – În al şaptelea rând, ca să ne înveţe că după cum candela nu poate să se aprindă fără mâna noastră, nici inima noastră, această candelă lăuntrică a noastră, nu poate Să se aprindă fără sfântul foc al harului Dumnezeiesc, chiar dacă ar fi plină cu toate virtuţile – fiindcă toate virtuţile noastre sunt ca un combustibil, iar de la Dumnezeu este focul ce le aprinde.

sursa: schituldarvari.ro

 

Pr. Stefan Negreanu – Tâlcuire la „urâciunea pustiirii”

15 Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă –
16 Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi.
17 Cel ce va fi pe casă să nu se coboare, ca să-şi ia lucrurile din casă.
18 Iar cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi, ca să-şi ia haina.
19 Vai de cele însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea!
20 Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta.
(Matei 24, 15-20)

 
Pentru a download-a fisierul mp3 (8.40 MB), dati click aici…

Fă din simțirea ta sărbătoare a vieții: simți pentru că ești viu și ești viu ca sa devii ca El, Viața ta cea adevărată

Nu te mai împotrivi! La nimic! Primește tot ce este, toată „răutatea zilei” ca din Sfântul Potir! Fii atent la ce simți și fă din simțirea ta vas al milostivirii Domnului. Îi vei simți mângâierea și vei ști că nu mai e nevoie să lupți, ci doar să primești biruința Lui. Și dacă asta va dura zile sau luni sau ani, nu deznădăjdui! Bucuria, care ne vine prin crucea asumată în numele Crucii Lui, picură în fiecare clipă în inimile deschise vieții ca dar de la El. Oricum ne-ar fi viața, ea poate fi stearpă, fără Prezența Lui, sau roditoare, dacă Îl primim.

Înțelegi? Nu ce ni se întâmplă are importanță, și nici ce simțim (simțire programată de lumea care ne-a deformat și „formatat”), ci ce facem cu ce simțim. Simțirea ne e dată ca să simțim Prezența mângâietoare și iubitoare a Celui ce ne-a dăruit-o. Și El este prezent în toate, prin toate și noi suntem în El și El în noi.
Fă din simțirea ta sărbătoare a vieții: simți pentru că ești viu și ești viu ca sa devii ca El, Viața ta cea adevărată. Și devii ca El primind ca dar de la El, fără împotrivire (pe cât posibil) tot ce-ți aduce acumul zilei!

sursa: maicasiluana.blogspot.ro

Faptele bune și rugăciunea ne aduc harul Duhului Sfânt

„Cât de mare este compătimirea lui Dumnezeu față de starea noastră nenorocită, adică față de neatenția noastră pentru purtarea Lui de grijă, când Dumnezeu spune: Iată, stau la ușă și bat!, înțelegând prin ușă cursul vieții noastre, încă neînchisă de moarte… În ce te voi afla, în aceea te voi judeca, zice Domnul. Vai, de ne va afla El împovărați cu grijile și întristările acestei vieți, fiindcă cine va putea să stea înaintea chipului mâniei Lui! Iată de ce s-a zis: Privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită, adică să nu vă lipsiți de Duhul Sfânt, fiindcă privegherea și rugăciunea ne aduc harul Său. Desigur, orice faptă bună făcută întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decât oricare, ne aduce rugăciunea, pentru că ea este întotdeauna oarecum la îndemâna noastră, ca o armă pentru dobândirea Duhului Sfânt.

Ai vrea, de pildă, să mergi la biserică și fie nu e nici una prin preajmă, fie s-a terminat slujba. Ai vrea să miluiești pe vreun sărac, și nu-i nici unul sau n-ai pe moment ce să-i dai. Ai vrea să-ți păzești fecioria, dar n-ai putere să îndeplinești asta din cauza firii tale slabe sau din cauza uneltirilor vrămașe. Ai vrea să faci și altă oarecare faptă bună pentru Hristos și, la fel, ești lipsit de putere sau nu găsești prilej. Dar toate acestea nu împiedică rugăciunea; de ea oricine și oriunde se poate folosi – și bogatul și săracul, și cel nobil și cel simplu, și cel puternic și cel slab, și cel sănătos și cel bolnav, și cel drept și cel păcătos.

Cât de mare este puterea rugăciunii, chiar și a omului păcătos, când este înălțată din tot sufletul, putem judeca după următoarea, când la cererea unei mame disperate, care-și pierduse ultimul fiu, o femeie prostituată, întâlnită în drumul ei și încă necurățită de păcatul ei, mișcată de durerea acestei mame, a strigat către Domnul: Nu pentru mine, care sunt o păcătoasă blestemată, ci pentru lacrimile acestei mame care plânge pentru fiul ei, crezând cu tărie în milostivirea și atotputernicia Ta, Iisuse Hristoase, înviază, Doamne, pe fiul ei!… și Domnul L-a înviat.”

(Extras din convorbirea Sfântului Serafim cu M. A. Motovilov, în Viața, învățăturile și profețiile Sfântului Serafim de Sarov, traducere de Arhimandritul Paulin Lecca, Editura Schimbarea la Față, pp. 164-165)

sursa: doxologia.ro

Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul

In fiecare an, la 20 iulie, Biserica Ortodoxa il serbeaza pe Sfantul Proroc Ilie Tezviteanul. Sfantul Ilie era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad, situata dincolo de Iordan; de aici si numele prorocului, Ilie Tesviteanul.

Activitatea Sfantului Ilie s-a desfasurat in regatul Israel din Samaria. Inca din secolul al IX-lea si continuand in al VIII-lea, i.d.Hr., regii lui Israel au imprumutat de la pagani cultul zeului Baal si al zeitei Astarte.

In aceste imprejurari, ca sa nasca pocainta in neamul sau si sa-i faca pe regi sa paraseasca inchinarea la idoli, Sfantul Ilie se roaga  lui Dumnezeu, si astfel, nu va mai ploua trei ani si sase luni. Este trimis de Dumnezeu la Ahab sa-i vesteasca acestuia marea seceta. Regele, in loc sa se pocaiasca, va cauta sa-l ucida pe Sfantul Ilie. Este ascuns de Dumnezeu intr-o pesera, langa un parau, si hranit de un corb. Dupa un timp Sfantul Ilie ajunge la o vaduva din Sarepta Sidonului – in sudul Libanului de astazi, unde va face minuni – il va invia pe fiul acesteia si ii va inmulti faina si uleiul.

Spre sfarsitul anilor de seceta, Dumnezeu il trimite pe Sfantul Ilie la regele Ahab ca sa-i descopere acestuia ca suferintele si tulburarea din popor, sunt cauzate de inchinarea la idoli.

Pentru cunoasterea adevaratului Dumnezeu, Sfantul Ilie ii propune imparatului sa ridice un jertfelnic si sa se roage mai intai prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu.

Regele, fara stirea Izabelei, a adunat pe munte tot poporul, sfetnicii si prorocii cu slujitorii idolilor. Acestia s-au rugat, dar „a ramas surd” Dumnezeul lor, pentru ca nu exista. Spre seara s-a rugat si Sfantul Ilie si Dumnezeu a trimis foc din cer si a ars totul, uscand si apa din santurile dimprejur. Multimile suferinde au cazut cu fata la pamant, s-au cait de pacatele facute, si i-au ucis pe prorocii si slujitorii zeilor.

Sfantul Ilie merge spre muntele Horeb (Sinai), pentru a scapa de furia Izabelei care dorea sa-l ucida. Aici se ascunde intr-o pestera, se plange lui Dumnezeu de faradelegile poporului Israel, de omorarea prorocilor lui Israel, de daramarea templelor. Dumnezeu i se arata in adiere linistita. Ii spune ca mai sunt 7000 de barbati care nu si-au plecat genunchii inaintea lui Baal si ca trebuie sa mearga la Damasc si sa unga un alt rege, iar in locul lui sa-l unga pe Elisei ca proroc. Sfantul Ilie dupa ce va implini cele poruncite de Dumnezeu, va merege si va  vesti moarte regelui Ahab.

Sfantul Ilie a fost rapit cu trupul la cer asemenea lui, Enoh. Atat Ilie cat si Enoh vor veni inainte de sfarsitul lumii, vor propovadui pe adevaratul Dumnezeu si il vor desoperi oamenilor pe Antihrist. Vor fi martirizati si astfel vor primi si ei moartea trupeasca.

Cinstea deosebita de care s-a bucurat Sfantul Ilie inaintea lui Dumnezeu, se vede din aratarea sa pe muntele Taborului alaturi de Moise, atunci cand Mantuitorul s-a schimbat la Fata inaintea ucenicilor Lui. Moise si Ilie au fost de fata langa Domnul in slava, primul ca primitorul si datatorul Legii, al doilea ca cel mai neinfricat luptator impotriva dusmanilor lui Dumnezeu.

sursa: crestinortodox.ro

Sf. Ioan Casian, “Despre slava deşartă”

A şaptea luptă o avem împotriva duhului slavei de­şarte. Patima aceasta este foarte felurită şi foarte sub­ţire şi nu o bagă de seamă uşor nici însuşi cel ce păti­meşte de dânsa. Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite şi de aceea e mai uşoară oarecum lupta cu dânsele, căci sufletul cunoaşte pe potrivnicul său şi îndată îl răstoarnă prin împotrivire cu cuvântul şi prin rugăciune. Dar păcatul slavei deşarte având multe în­făţişări, precum s-a zis, este greu de biruit. El încearcă să săgeteze pe ostaşul lui Hristos prin orice îndelet­nicire, prin glas, prin cuvânt, prin tăcere, prin lucru, prin priveghere, postiri, rugăciune, citire, linişte, până şi prin îndelunga-răbdare.

Pe cel ce nu izbuteşte să-l amăgească spre slava deşartă prin scumpetea haine­lor, încearcă să-l ispitească prin îmbrăcămintea proas­tă, şi pe cel ce nu l-a putut face să se îngâmfe prin cin­ste, pe acela îl duce la nebunie prin aşa-zisa răbdare a necinstei; iar pe cel ce nu l-a putut împinge la slava deşartă pentru destoinicia în cuvânt, îl amăgeşte prin tăcere, făcându-l să-şi închipuie că a dobândit liniştea. Dacă n-a putut moleşi pe cineva prin belşugul bucate­lor, îl slăbănogeşte prin postul pe care îl ţine de dragul laudelor. Scurt vorbind, tot lucrul, toată îndeletnicirea dă prilej de război acestui drac viclean.

Filocalia vol.1

Pr. Stefan Negreanu: „Viata nu trebuie sfidata!”

Cuvant la miruit in Duminica Iertarii – spus de Pr. Stefan Negreanu.

Tine randuiala Bisericii! […] Nu ai dreptul sa existe vreo miercure sau vinere in viata ta in care sa nu postesti, pentru ca atunci inseamna ca nu iti pasa de Hristos, Cel care S-a rastignit pentru tine, a murit pentru tine, a inviat pentru tine, si ca nu vrei sa fii partas jertfei Lui si Invierii Lui. Atunci nu vei avea parte cu El. […]

Pentru a asculta inregistrarea, porniti player-ul de mai jos:

 
Pentru a download-a fisierul mp3 (2.3 MB), dati click aici…