Arhiva lunii noiembrie 2016

Văzduh

Privind colinele-nflorite
Și crestele scăldate-n giuvaere,
Un dor nestăvilit de înălțime
Îi prefăcea dorința în putere.

Trecuseră mai multe vremi și vremuri
De când fără de aripi a zburat,
N-a vrut în simpla sa smerenie
Să-L ispitească pe Cel Îndurat.
***
Văzduhul era clar și pletele-i zburau,
Iar îngerii-l purtau pe aripi sfinte.
De mulțumiri n-a prea avut răgaz
Că și ajunse la frații cei doriți de peste munte.

Petru J. // Arad, 28.09.2016

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului, slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat.

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului, slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat.

AndreiAcesta era din oraşul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul şi Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii”, lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: „Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret”, l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său.

Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetăţi şi oraşe, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiţi şi hersoniţi, apoi s-a întors la Bizanţ şi acolo hirotonind episcop pe Stahie, şi colindând celelalte ţări, a venit la luminatul Ostrov al Peloponesului şi în Paleapatra, primit fiind în gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit şi îndată toată cetatea Patrelor, a venit la Hristos. Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală şi dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînţeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, şi alţii mulţi ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, şi prinzând pe apostolul Domnului şi răstignindu-l cu capul în jos pe o cruce, l-a scos din viaţa aceasta. Pentru aceasta şi el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit. Iar moaştele apostolului după aceea peste multă vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constantiu, fiul mai-marelui Constantin, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Şi au fost aşezate cu ale lui Luca Evanghelistul şi cu ale lui Timotei în luminata biserică a Sfinţilor Apostoli.

sursa: noutati-ortodoxe.ro

„Dar creştinismul este dragoste sau nu este deloc!”

„Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.” Fiecare Liturghie este o chemare la o altă Viaţă, la a fi un alt Om, toţi Un Om, o singură credinţă, o singură simţire, un singur cuget şi o singură dragoste: a lui Iisus Hristos. Fără această lucrare, fără o predare şi o participare din inimă şi din rărunchi la această lucrare dumnezeiască, Liturghia face să sune inima noastră ca o tobă de tinichea: picăturile de har, de energie curăţitoare, regeneratoare şi unificatoare, căzând pe acoperişurile de tablă ale egoismelor! Acest sunet metalic, strident, al inimilor de „de aramă sunătoare şi chimval zăngănitor” e acoperit la Liturghie de vocile preotului şi ale corului.

Dar degrabă le descoperă Spovedania şi, mai ales, absenţa de la Împărtăşanie. Şi mai degrab le descoperă necunoaşterea Scripturii, adică a ceea ce gândeşte şi vrea Dumnezeu… Dar câţi preoţi rup vraja spunându-ne: ”Nu-L cunoaşteţi pe Hristos, oameni buni! Habar n-aveţi, cu mintea, şi mai ales cu inima, Cine şi cum este El! ŞI, MAI ALES, CE VREA EL! Şi aveţi pretenţia că ştiţi ce e creştinismul, la ce foloseşte şi cum să-l trăiţi! NU VĂ INTERESEAZĂ HRISTOS, CI DOAR CE PUTEŢI CÂŞTIGA DE PE URMA LUI! APOI, DACĂ, ÎN CALITATE DE CREATOR şi MÂNTUITOR VĂ REVENDICĂ FIINŢA, ÎL PĂRĂSIŢI! ŞI, DACĂ INSISTĂ, ÎL RĂSTIGNIŢI! Dar creştinismul este dragoste sau nu este deloc! Iar dragostea este o relaţie dezinteresată de cunoaştere şi de unire a unor persoane, fiecare urmărind fericirea celuilalt… ”

sursa: doxologia.ro

Credința în minuni

Noi nu mai credem în minuni,
Știința și logica ne sunt temei,
Iar când evidentul e de netăgăduit,
Crispați – aducem explicații de atei.

Dacă materie organizată-apare
Ca la-nceput de Lume, din nimic,
Aducem aparate de înregistrare
Și-apoi, ne-nțelegând, tăcem chitic.

Din chipul Părintelui Arsenie Boca
La Semlac, într-o casă de creștini,
Miruri necurmate și-nmiresmate
Izvorăsc din ochii lui sfinți și blajini.

Și alte sute, poate mii de fapte minunate
De levitații, dispariții și zboruri prin văzduh
Și multe vindecări și prorociri neexplicate
Cuvioșia Sa le săvârșea – pe toate-n Duh.

Petru J. // Arad, 28.09.2016

Ieroschimonahul și pescărușul

Într-o chilie din stânca însorită
Un venerabil isihast se nevoia;
Parcă uitat de lumea de aici
Frumoasă rucodelie-mpletea.

Un ucenic avut-a și-a plecat,
Iar el în rugăciunea-i ne-ncetată
Privea albastrul liniștit al mării
Și-un pescăruș veni la el deodată.

Avea în cioc un colț de pâine
Ce l-a adus bătrânului în dar;
Cu-adâncă mulțumită și uimire
Din ochi îl petrecu în zboru-i aviar.

A doua zi n-a mai venit la el,
Dar în a treia, un pește i-a adus.
N-avea cu ce să și-l găteasă și atunci,
Cu sare, la uscat, bătrânul și l-a pus.

Și-n fiecare zi de-atunci-nainte
Pescărușul cu-n dar îl vizita
Și nu pleca de lângă pustnic
Când antimisul pe piatră îl vedea.

Până-ntr-o zi, când din chilie
N-a mai ieșit bătrânul să-și ia darul…
Miresme negrăite în aer se simțeau,
Iar pescărușul, rămânând, îi priveghea altarul.

jp // Arad, 26.09.2016

Cand voi ajunge la dumnezeiasca Ta vedere?

Asadar, este mai intai frica de Dumnezeu, credinta, ascultarea desavarsita, lepadarea de sine, si apoi vin toate celelalte. Astfel, omul ajunge la dragostea desavarsita si la nepatimire. Ajunge la starea de a nu mai umbla in nici un fel raul in mintea sa si de a striga din adanc: „Insetat este sufletul meu dupa Tine, Dumnezeul meu! Cand voi vedea si cand voi ajunge la dumnezeiasca Ta vedere?”
[…]
Toate acestea le-am trait eu. Am gustat din fructul lor si am aflat cat este de dulce! Nu am aflat mai mare odihna decat aceea pe care ti-o da ascultarea desavarsita.
[…]
Lucrati acum, cat sunteti tineri, pentru a culege roadele nepatimirii la batranete. Nu lucrati numai la batranete. Daca va straduiti, in douazeci de ani veti vedea ceea ce va spun eu acum. Iar daca nu va straduiti, chiar varsta lui Matusalem daca veti trai, tot nu veti ajunge sa va bucurati de aceste daruri duhovnicesti.

Gheron Iosif Marturii din viata monahala

Primăvară

De ce nu vii la mine, Primăvară,
Să-mi înflorești din nou gândirea?
A florilor grădină milenară
Ești tu, ce-nveselești privirea!

Te caut. În iarna-mi nemiloasă
Ce-mi viscolește lugubrele trăiri,
De mult, diamantina mea crăiasă,
Te-aștept să-mi ștergi din amintiri.

O clipă am crezut că o să vii
Să-mi sorbi durerea din suflare,
Fiindcă a ta absență, vreau să știi,
Ce mult lungește-a mea iernare.

Te-am așteptat din lună-n lună
Și încă te aștept oricât ar fi,
Fiindcă rabdarea și nădejdea,
Cu ajutor de Sus, nu vor pieri.

Cândva, petale de albastre raze
Se vor deschide-ntr-o cunună,
Pe fruntea-mi cea brăzdată de-așteptare
Va fi o Primăvară cu Soare și cu Lună.

Petru J. // Arad, 25.09.2016

O viaţă pur individuală este oarbă si atee

O viaţă pur individuală este oarbă si atee. Am pierdut umanitatea pentru că am devenit solitari. Dar rugăciunea pentru celălalt trebuie făcută in aşa fel ca să poti să simţi durerea lui ca pe propria ta durere. Prin aceasta te înfăţişezi lui Dumnezeu purtandu-l pe celălalt în tine şi poţi să te apropii de Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi întâlnit decât în iubirea fata de celălalt care merge pană la însuşirea durerii lui de către tine, căci dacă Dumnezeu este iubire, el nu poate fi trăit decât în starea ta de iubire faţă de celălalt. In aceasta se arată preoţia universală a laicilor, care ii face să se roage unii pentru alţii.

E propriu Ortodoxiei să nu o prezinte pe Maica Domnului niciodată separată de Hristos, cum se întâmplă în Occident cu tablourile Madonei. Totdeauna este în legătura cu Iisus Hristos. De aceea ea este cel mai aproape de El. Cine poate fi mai aproape de fiul ei decât o maică ? El se face fiul unei mame, iubeşte o mamă omenească aşa cum o iubim noi pe mama noastră, ascultă rugăciunile ei cum ascultăm noi rugăciunile mamei noastre. Ea palpită pentru tot ce palpită El…. El nu e singur, El are o mamă dintre noi; şi având o mamă dintre noi, ne are pe toţi aproape. Şi ea, avându-L pe El ca Fiu şi iubindu-l ca Fiu, iubeşte tot ce iubeşte şi El. Iar El, întrucât S-a făcut fratele nostru, atunci ea este într-un anumit fel şi mama noastră, mama tuturor fraţilor Lui.

Trebuie sa ne impartasim – sa ne daruim impartasindu-ne celuilalt. Multi spun: n-am rabdare in rugaciune; imi vin tot felul de ganduri. Dar daca ne aducem aminte de celalalt in rugaciune, indata rugaciunea primeste in acest fel putere. Doamne Dumnezeul meu, Te rog ajuta-mi; Te rog insa si pentru fiul si fiica mea, pentru nevasta si prietenul meu. Dumnezeu ramane prezent in rugaciunea mea atunci cand ma gandesc la celalalt care se gaseste in nevoi, simtindu-ma responsabil pentru el.

Pr. Dumitru Staniloae

Porunca iubirii

„Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul!
Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi!” (Ioan 13,34)
Este porunca iubirii și este cea mai mare dintre ele
Ca-n inimi, de Dragostea Divină, noi să fim răniți.

De fapt, nu-i o poruncă sau un ordin, unul de tip cazon,
Ci este invitație sau chemare la fel ca-n fericiri
Pe care, dacă, în totalitate și din inimă, o s-o-mplinim
Atunci, cu „Iubește și fă ce vrei!”, am fi feriţi de rătăciri.

„Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu,
pentru că Dumnezeu este iubire.” (1 Ioan 4,8)
„El ne-a iubit întâi pe noi
şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire.” (1 Ioan 4,10)

„Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul,
pentru că dragostea este de la Dumnezeu” (1 Ioan 4,7)
Şi această poruncă de la El avem:
„cine iubeşte pe Dumnezeu
să iubească şi pe fratele său.” (1 Ioan 4,21)

jp // Arad, 24.09.2016