Arhiva lunii decembrie 2016

Emoție de toamnă

Cad frunzele peste tăcerile adânci,
Acoperind tristețile ce dăinuie în mine.
Valuri de gânduri se lovesc de stânci,
Căutând cu strășnicie ființa să-mi domine.

Cobor plângând lăuntricele-mi trepte
Și-o altă inimă – a sufletului – o-ntâlnesc,
Ce Sfinte Liturghii Cerești dorește să asculte;
Cu ea, în raze de Tabor, slăvind, eu mă unesc.

De-acuma, omul din afară un aliat având,
Este Nădejdea ce din adâncuri te ridică,
Cu aripi de necreate energii zburând
Și îndrăznind, nu va mai fi muncit de frică.

Petru J. // Arad, 5.11.2016

Dobândirea

Multe morale și etici bântuie prin lume,
Dar nu pe-acelea Biserica ne-nvață.
Biserica îndumnezeirea ne-o gătește,
Prin Har, să trecem de la moarte la Viață.

„Teoria păcatului” ne este conșientizare,
Dar nu alungă din noi întunecimea.
Lumina lăuntrică ne este transformare
Când inimile noastre vor primi Treimea.

Fi-vom mai înduhovniciți, nu mai morali,
Când pe Hristos în noi Îl vom sălășlui;
Acolo unde-i Fiul și Tatăl deopotrivă este,
Astfel, deodată și Duhul Sfânt vom dobândi.

jp // Arad, 4.11.2016

Sfantul Stefan, primul diacon si martir al Bisericii

Sfantul Arhidiacon si Intai Mucenic Stefan

Sfantul Stefan – primul diacon

Marindu-se numarul crestinilor dupa intemeierea Bisericii, a crescut si numarul cererilor pentru diverse slujiri ale apostolilor. Astfel, au fost alesi din cadrul comunitatii, sapte barbati „plini de Duh Sfant si de intelepciune” care sa slujeasca atat in cadrul slujbelor religioase cat si sa supravegheze buna oranduiala la mesele comune. Primul dintre acestia a fost Stefan, iar ceilalti sase sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae. Rolul lor in Biserica primara depasea cu mult rolul pe care il iau diaconii in zilele noastre. Ei predicau cuvantul Evangheliei, botezau si ajutau la desfasurarea cultului apartinand organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.

Sfantul Stefan – primul martir

Sfantul Stefan s-a aratat un aparator al credintei adevarate cu privire la persoana lui Hristos, marturisind ca El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a nascut, a murit, a inviat si S-a inaltat la ceruri pentru mantuirea noastra. A fost acuzat ca a adus blasfemie lui Moise si lui Dumnezeu. Atunci cand Caiafa a intrebat daca cele ce se marturisesc despre El sunt adevarate, Sfantul Stefan a rostit o lunga cuvantare in care a aratat ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeti si ca iudeii sunt vinovati pentru uciderea Lui. Furiosi, evreii au cerut uciderea lui cu pietre. Dupa ce L-a vazut pe Mantuitorul Hristos in chip minunat in slava, stand de-a dreapta lui Dumnezeu, s-a rugat pentru sine si pentru cei care il omorau: „Doamne nu le socoti lor pacatul acesta” (Faptele Apostolilor VII, 59-60). Locul uciderii Sfantului Stefan a fost in valea lui Iosafat. Avand in vedere ca in vremea aceea cei care erau ucisi cu pietre nu puteau fi inmormantati in cavoul familiei, se presupune ca trupul Sfantului Stefan a fost pus in mormantul unui crestin. Moastele sale au fost descoperite in anul 415, atunci cand preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o intreita viziune. Cand i s-au descoperit moastele, pe mormantul sau scria „chiliel”, care in limba ebraica inseamna „cununa”, pentru ca intr-adevar el a luat, cel dintai dintre crestini, cununa muceniciei.

sursa: crestinortodox.ro

Craciunul la timpul prezent

http://www.jpblog.heliohost.org/photos/25-Nasterea.jpg

Pentru Dumnezeu exista doar timpul prezent. Astazi, este numele timpului lui Dumnezeu, marturisea parintele Galeriu. Asa ca nu e cazul sa socotim ca avem parte de o greseala atunci cand auzim in Biserica, dupa mai bine de 2000 de ani de la nasterea Mantuitorului in Betleem, cantandu-se „Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste”. Suntem chemati de Biserica sa traim „vremea aceea”.

E bine sa nu uitam niciodata ca in fiecare luna decembrie, nu ne amintim de ceva ce s-a petrecut candva. Fiul lui Dumnezeu Se naste tainic si in zilele noastre, motiv pentru care suntem datori sa traim prin cuvantul „astazi”. Ingerul le-a vestit pastorilor: „Astazi vi S-a nascut Mantuitor, Hristos Domnul”. Iar credinciosii canta: „Astazi S-a nascut Hristos, Mesia chip luminos” sau „O, ce veste minunata in Betleem ni se arata, ca astazi S-a nascut Cel fara de inceput”. In Biserica, Nasterea Domnului se petrece si acum si se va peterece mereu, pentru ca evenimentele dumnezeiesti s-au petrecut intr-un astazi al lui Dumnezeu, sunt ale vesniciei.

Din nefericire, omul modern a pierdut semnificatia prezentului, nu se mai gandeste ca Hristos Se naste, si asta pentru ca nu mai traieste si in Biserica unde se canta: „Hristos Se naste slaviti-L, Hristos din ceruri intampinati-L”.

Si in lipsa prezentului da frau liber imaginatiei. Si asa se ajunge ca bradul, renii, ofertele comerciale sa fie cele care marcheaza sarbatoarea Craciunului. E bine sa nu ne lasam purtati de cei ce rezuma Craciunul la taierea porcului, la a umple cosul cu diverse produse sau la cat de luminat este orasul.

E timpul sa luam aminte ca Fecioara Maria cauta si acum un loc in care sa-L nasca pe Hristos. Parintele Staniloae marturisea ca atunci cand Tatal L-a trimis pe Fiul la plinirea vremii, I-a spus: „Mergi si mantuieste-Ti fratii! Dezvaluie-le chipul. Chipul Tau sa se arate in ei”. Acesta este sensul intruparii Domnului – sa scoata la lumina chipul Lui in noi, chip dupa care am fost creati. Si aceasta cauta si acum Maica Domnului prin umblarea ei tainica in lume – sa-L nasca pe Hristos in noi. Sa ne oferim si noi spre a-I fi salas. Asa vom intelege mai bine stihurile colindului: „Astazi s’a nascut /Cel far’ de’nceput”.

Adrian Cocosila

sursa: CrestinOrtodox.Ro

Maria Magdalena

Dis-de-dimineaţă la mormânt mergând,
Maria Magdalena piatra ridicată o găsi;
Că Domnul ar fi fost furat, presupunând,
Îngrijorată, s-anunțe pe Petru și pe Ioan, fugi.

După ce mormântul gol cei doi l-au cercetat,
Au plecat, iar ea, plângând, cu gândul la Iisus,
Părelnic, un grădinar văzu și L-a-ntrebat:
De Tu L-ai luat, spune-mi, te rog, unde L-ai pus?

Îl vedea dar nu-L recunoștea pe Cel ce-a-nviat,
Nefiind o înviere c-a lui Lazăr, în trupul de țărână,
Era de nerecunoscut cu trupul cel transfigurat,
Un trup de Inviere, nesemănând cu Rabi de la Cină.

Când El pe nume o strigă, abia atunci L-a cunoscut,
„Rabuni!” exclamă și voit-a a-L atinge, dar zisu-i-a Iisus:
„De Mine nu te-atinge, că încă la Tatăl nu M-am dus”,

Iar ea, fugind la ucenici, „pe Domnu’ L-am văzut” le-a spus.

Petru J. // Arad, 29.10.2016

Albina

Un zumzet matinal de transparente aripi
Urma un zvon de dulce, spre-nălțimi;
De nuntă împodobită cu dalbele-i cununi
Se veselea în raze pădurea de salcâmi.

La mii de nunți florale, în viața lor de-o vară,
Tainicele chemări, albinele le-au onorat;
Prinos de dulce printre flori aflară
Și stupul devenea tot mai bogat.

Surprinsă pe-o petală când vizita o floare
O albinuță din stupină s-a destăinuit:
„Akedia – din vlăguire o prefacem în ardoare,
Râvnă și silință prin hărnicie-am dobândit.

Fagurii îi umplem și puietul îl hrănim,
Regina o-ngrijim și pază asigurăm,
Iar pentru stup, noi viața datorăm.

Plăcerile humei ne sunt necunoscute,
Ne rugăm, ne bucurăm, muncim
Și ca martirii, pentru frățietate ne jertfim.”

jp // Arad, 25.10.2016

SFANTUL IGNATIE TEOFORUL, leul duhovnicesc si painea lui Hristos (20 decembrie)

Sfantul Ignatie, Purtatorul de Dumnezeu

Se povesteşte despre acest sfînt Ignatie, de Dumnezeu purtătorul, cum că pe vremea cînd era prunc, iar Domnul nostru Iisus Hristos vieţuia într-acea vreme cu oamenii pe pămînt şi învăţa pe popoare despre împărăţia lui Dumnezeu, atunci şi părinţii acestui prunc, stînd acolo aproape în popor şi ascultînd cuvintele cele dumnezeieşti din gura Mîntuitorului şi avînd cu dînşii pe acest fiu, Domnul s-a uitat la dînşii şi, chemînd la sine pe pruncul Ignatie, l-a pus în mijloc şi, cuprinzîndu-l, l-a luat pe mîini zicînd: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor şi cine va primi pe un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine mă primeşte”.

Pentru aceasta s-a numit Sfîntul Ignatie, purtător de Dumnezeu, că a fost purtat de mîinile întrupatului Dumnezeu. S-a numit purtător de Dumnezeu şi pentru aceasta că şi el purta pe Dumnezeu în inima şi în gura sa, fiind vas ales asemenea lui Pavel, care a purtat numele lui Dumnezeu înaintea limbilor şi împăraţilor.

[..]

Sfântul sfinţitul Mucenic Ignatie, urmaş al apostolilor, al doilea patriarh al Bisericii Antiohiei după Evod, a fost împreună cu Policarp (episcop al Bisericii Smirnei), ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia împotriva parţilor, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. Împăratul l-a cercetat îndelung şi a văzut că nu poate fi întors de la credinţa în Hristos. De aceea a fost chinuit îndelung şi în felurite chipuri; dar arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis legat la Roma, păzit de zece ostaşi, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. În drum spre Roma, a întărit Bisericile din cetăţile prin care trecea şi se ruga să fie mâncat de fiare, „ca să ajung, spunea el, pâine curată lui Dumnezeu”. În Roma a fost aruncat în stadion şi a fost sfâşiat de leii sloboziţi asupra lui, de i-au rămas numai oasele cele mari. Pe acestea le-au adunat creştinii şi le-au dus în Antiohia.

***

„Vă dau, iubiţilor, aceste sfaturi, cu toate că ştiu că şi voi gîndiţi la fel ca mine. Dar vreau să vă feresc de fiarele cele cu chip de om, pe care nu numai că nu trebuie să-i primiţi, dar, dacă e cu putinţă, nici să vă întîlniţi cu ei, ci numai să vă rugaţi pentru ei, poate că se vor pocăi, lucru greu însă. Că stăpînire peste aceasta are Iisus Hristos, viaţa noastră cea adevărată. Dacă s-au făcut toate acestea în chip aparent de Domnul nostru, atunci şi eu în chip aparent sînt înlăn­ţuit. Pentru ce m-am dat pe mine însumi morţii, focului, săbiei, fiarelor? Dar, aproape de sabie, aproape de Dumnezeu; împreună cu fia­rele, împreună cu Dumnezeu. Dar numai în numele lui Iisus Hristos! Din dragoste de El, îndur toate, că El mă întăreşte, să ajung om desăvîrşit”.

(Din: “Epistolele Sfantului Ignatie Teoforul“, in: “Scrierile Parintilor Apostolici”, ed. EIDMBOR, 1979).

sursa: vietile-sfintilor.ro si razbointrucuvant.ro

Funii de foc

Lumina cea gândită a ochilor trecând
Prin sticle fumurii și vag rotunde,
Străfulgerare se făcea în cel venit plângând,
Călătorindu-i cugetul prin sine, în secunde.

Năpraznice furtuni îi răscoleau trecutul,
Simțea năluci vorbite ce n-ar fi vrut să plece.
Deodată, Lumina îi cuprinse și sufletul și lutul,
Ușurare devenea, ne-nțelegând ce se petrece.

Strigat cu dragoste pe nume, s-a uimit;
Voit-a să-și spună cu suspine a inimii durere,
Dar nu mai reuși, căci sfântul renumit
Știa-nainte care îi este îngândurata vrere.

Prin funiile de foc ce ochii lor legară,
Arsenie Boca, sfântul, comunicare-a devenit.
Un Duh de pace, cel venit simțise cum coboară
Și liniștea-i cuprinse lăuntricu-nnoit.

Petru J. // Arad, 22.10.2016

Iubirea vrajmasilor

Lumea nu se poate schimba in bine fara iubirea vrajmasilor. Daca il urasti si tu pe cel ce te uraste, ura creste, insa, daca tu ii vei raspunde cu iubire celui ce uraste, acesta are toate sansele sa nu te urasca mai mult sau se poate intampla ca acesta sa-si schimbe sentimentele.

Uneori ne spunem ca Dumnezeu nu are ochi pentru noi. Ca sunt semeni care nu au parte de atata ura din partea altora precum avem noi. Dar nu este important numarul celor ce vin cu rautatea asupra noastra, ci raspunsul nostru. Si e de ajuns sa raspundem cu rautate unui singur om, ca sa ne dam seama ca avem un suflet bolnav, caci numai cel bolnav raspunde rautatii cu rautate. Sfintii Parinti ne spun ca trebuie sa vedem in cel ce ne face rau, un doctor trimis de Dumnezeu, in sensul ca el ne ajuta sa ne vedem boala (caci daca el ne uraste si noi il uram – suntem bolnavi). Acesti Parinti merg mai departe si ne graiesc ca trebuie sa le multumim acestora, pentru ca datorita lor ne cunoastem boala, ca trebuie sa ne rugam pentru ei si sa primim cele ce vin de la ei ca pe niste leacuri trimise de Dumnezeu. Invatatura Sfintilor Parinti nu trebuie sa intre in conflict cu felul nostru de a gandi desavarsirea. Ceea ce trebuie sa retinem din invatatura lor e ca ura nu poate fi biruita cu ura, ci doar cu iubire.

La iubirea curata nu putem ajunge fara rugaciune. In rugaciunea pentru vrajmasii care ne urasc si ne asupresc, nu cerem ca acestia sa fie omorati, cerem sa le schimbe felul de a gandi si faptui: „…si toata vrajba si ura, in iubire de frati, in pace si dragoste desavarsita sa se prefaca”.

Adrian Cocosila

intergral aici…