Arhiva lunii februarie 2017

Durerea duhovnicească este bucurie duhovnicească

– Gheronda, cum poate cineva să păstreze înlăuntrul său bucuria?

– Dacă înfruntă totul duhovniceşte. Atunci bucuria nu i-o pot lua nici bolile şi nici încercările.

– Pentru a înfrunta duhovniceşte încercările, oare nu trebuie ca omul să se fi izbăvit de propriile patimi?

– Poţi fi bucuros când treci prin încercări şi necazuri chiar şi dacă nu te-ai izbăvit de propriile patimi. Dacă te gândeşti că aceste necazuri sunt leacuri pentru patimile tale, atunci le primeşti cu bucurie, precum cel bolnav primeşte medicamentul amar cu nădăjdea că se va face bine.

– Gheronda, cum se împletesc bucuria cu durerea?

– În viaţa duhovnicească se întâmplă ceva paradoxal: când omul rabdă pentru dragostea lui Hristos, până la mucenicie chiar, inima i se umple de desfătare dumnezeiască. Acelaşi lucru se petrece şi atunci când se face părtaş Patimilor Domnului. Adică în măsura în care gândeşti şi suferi pentru faptul că Hristos S-a răstignit pentru păcatele noastre, cu atât  eşti răsplătit cu bucurie dumnezeiască. Suferi – te bucuri , suferi – te bucuri. Şi cu cât suferi mai mult, cu atât te bucuri mai mult. Simte ca şi cum îl mângâie Hristos şi-i spune: “Copilul meu, nu te necăji pentru Mine!”.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, p.305-306)

Sursa: doxologia.ro

Întrebare de iubire

Perpetuarea stării de incertitudine
și vacarmul celor ce-I doreau
crucificarea, urând Dragostea,
amplificau disperarea și frica
ulterioare cântului de cocoș…
Îmi simt
toate celulele făpturii
tremurând după fiecare trădare-mi,
în așteptarea întrebării:
„Mă iubești tu pe Mine?”
Ce voi răspunde fără să mint?
Doamne, încălzește-mi
inima cu Dragostea Ta,
să Te iubesc cu Dragoste Adevărată,
nu cu a mea, falsă și egoistă!
Vreau a răspunde
ca Petru.

Petru J. // Arad, 6.01.2017

Tabor

Numai cei trei au fost aleși
ca stâlpi de mărturie; urcau, dar
nu știau minunea ce-o să vie.
Trăi-vor ce nu s-a mai văzut sub
soare, Lumina necreată
orbindu-i la Schimbare.
Taina de Slavă vânată de
pigmeii farisei (trecută și prin mine
de negrăita Milă),
întrecea necredința clevetirii
minus trei.
Uriașii cei doi priveau
a Domnului străluminare;
ucenicii, cu fața la pământ, căutau
a ochilor scăpare.
Florile, cu trei petale sus
și trei mai jos, sunt semnele Taborului
lăsate de Hristos.
Ce tare îmi doream, -nainte
de trezire, s-ajut și eu
a corturilor construire…!

Petru J. // Arad, 5.01.2017

Aștepta sprijinit

Aștepta… sprijinit de cruce. Își freca
mâinile ruginite de toamna
ce-i cutremurase trecutul
atâtor vise spulberate.
Îmi povestea cu blând glas
de om bătrân și sărman:

„Incepusem să urc muntele vieții și
rămăsesem agățat pe stânca neputinței,
cu ochii durerii atârnând în vid.
Ființa, vlăguită, îmi brăzda sufletul
cu frigul lacrimilor de mormânt.
Prăbușirea în haos era iminentă…
Am strigat: ‘Doamne, ajută-mi!’
Îmi văzuse inima înfrântă,
mi-a întins Mâna
și m-a ridicat.
Acum sunt sărac…”

Eu îl vedeam smerit și fericit.

Petru J. // Arad, 4.01.2017

Nu mai suferí!

„Nu mai suferí, suflete! Îndrăznește!”
„N-am curajul necesar” – a fost replica
mea în dialogul interior.
Eram surprins de discuția-mi lăuntrică.
Mă crezusem singur…
Nu mai știam cine sunt și cu cine vorbesc:
– poate îmi vorbea inima,
– poate îmi vorbea conștiința,
– poate că eu eram rațiunea…
Cine se milostivea de sufletul meu?
Cine-mi știa apăsarea?

Cândva am aflat:
Conștiința înseamnă a ști împreună cu cineva,
iar „Cineva” știe întotdeauna mai bine ca mine.
Îmi vorbea Tatăl.

Petru J. // Arad, 3.01.2017

Acum știu

Străbătând spațiul unui
timp indefinit,
îmi vedeam zorii existenței,
purtat de îngerii aducători de
suflete – legănat în Întreită Dragoste.
Cerurile coborau, cu mine
și în mine,
întreaga splendoare
de dincolo de lume.
Aflam, degrabă, că eram așteptat
de încă un eu
supus gravitației.
Integrarea era denumită durere;
Încă nu știam de ce…
Acum știu.

Petru J. // Arad, 3.01.2017

Viul îmi răsărea

Întrebările nerostite,
în pulberea veacului dintre Cer
și vuietul impregnat în cămașa sorților,
adânceau misterul.
Pe cărarea nopții mi-am întâlnit
sinele – fără răspunsuri.
Noaptea prelungindu-mi-se,
a devenit polară.
Văzduhul îmi respira tămâia anilor,
iar eu îmi respiram
viața din Viață;
Viul îmi răsărea: steaua magilor îl
trezea din moarte.
Doamne, să nu-mi fie vis…!

Petru J. // Arad, 31.12.2016

Așteptatul nor

De când am apărut, străin,
printre inele,
mi s-a-ntâmplat eșecul
multor linii paralele.
Eu, încurcat printre cristale polimorfe,
am înotat cascada
simfoniilor de harfe. Mă îndârjeam
și-alunecam, priveam spre cer…
Nădăjduiam.
Ajuns-am pe Tabor, nedumerit
că nu apare niciun nor,
numai Irinarh într-un mormânt
fără de cruce și smerit.
Foșneau pădurile din jur
când, pe-așteptatul nor,
după milenii, S-a ivit
Domnul Iisus Hristos
Cel mult slăvit.

Petru J. // Arad, 16.12.2016