Arhiva lunii martie 2017

Virtutea nu are clopotel sa sune

Stii ce inseamna sa nu ispitesti, ci sa fii ispitit? Sa nu furi, ci sa fii furat? Sa binecuvantezi si sa fii blestemat? Sa fii milostiv si sa te nedreptateasca, tu sa lauzi si ei sa te judece? Sa vina fara nici un motiv si sa te controleze, sa strige continuu ca esti un ratacit – toata viata ta? Si tu sa stii bine ca nu este asa cum spun ei. Si sa vezi clar ispita care ii determina la acestea. Si tu sa te caiesti si sa plangi ca fiind cauza tuturor, ca atunci cand toate ar fi adevarate.

Acestea sunt cele mai puternice. Pentru ca esti luptat de aceia si lupti si tu cu tine insuti pentru a te convinge ca este asa cum spun oamenii, fara sa fie in fapt asa. Sa vezi ca dreptatea este in intregime de partea ta si sa te convingi pe tine insuti ca nu ai dreptate. Aceasta este, sora mea, arta artelor si stiinta stiintelor. Sa te biciuiesti pana cand te vei convinge pe tine insuti sa numesti lumina intuneric si intunericul lumina. Sa fuga de la tine orice drept. Sa se stinga orice dorinta de inaltare. Sa devii nebun cu deplina stiinta.

Virtutea nu are clopotel sa sune, sa-ti atraga curiozitatea, sa privesti, sa o vezi. Este har nematerial ai lui Dumnezeu. De ce am numit-o har? Deoarece nu se vede, nu poate fi cuprinsa, nu poate fi inchipuita, nu poate fi colorata. Dar al lui Dumnezeu. Minune de negrait, de neinteles si de necuprins.

Gheron Iosif – Marturii din viata monahala

Pericolul neoranduielii

Povestea Gheron Iosif despre un calugar imbunatatit pe nume Teofilact, pe care l-a cunoscut in Muntele Athos, ca tinea cu strasnicie la respectarea programului de viata si a ordinii. Se pare ca ar fi spus unui frate ce dorea sa se nevoiasca alaturi de el: „Asculta, fiule, daca vei ramane cu mine, vreau ca in viata ta sa ai o randuiala si un program, pentru ca fara acestea nu te faci calugar. Priveste in jur lucrurile noastre, asa cum ti le spun: acolo este urciorul nostru, alaturi ceasca, acolo sunt lighenele, dincolo posmagii si celelalte, precum le vezi. Vreau sa le gasesc totdeauna acolo. Daca din intamplare faci vreo greseala, prima data iti voi aduce aminte de locul exact al lucrului, dar nu voi suferi a doua oara. Daca continui pentru a treia oara neoranduiala, te voi ruga sa-ti iei lucrurile tale si sa pleci, ca macar pe mine sa nu ma tulburi, daca tu nu vrei sa te folosesti”.

sursa: crestinortodox.ro

Minuni ale Sf. Spiridon al Trimidundei

http://www.jpblog.heliohost.org/photos/12-Sf_Spiridon.jpg

– clericii şi credincioşii văd că, pentru o perioadă scurtă de timp, lipseşte trupul său din raclă;
– când Sfântul revine în raclă, trupul său este cald şi prăfuit;
– în fiecare an îi sunt schimbate încălţările, care sunt uzate şi impregnate cu praf şi iarbă; este şi motivul principal pentru care Sfântul Spiridon este ales patron al cizmarilor;
– în timpul procesiunilor religioase, Sfântul Spiridon este purtat în raclă stând în picioare;
– în Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, de peste 1600 de ani, credincioşii cântă (Icosul al 6-lea):

„Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup săvârşeşte astăzi minuni; Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă”.
Când insula Corfu a aparţinut veneţienilor (catolici), aceştia l-au cinstit pe Sfântul Spiridon cu evlavie, pentru ajutorul dobândit de la el.
Într-o zi i-au schimbat hainele arhiereşti cu un veşmânt cusut cu fire de aur. Sfântului Spiridon nu i-au plăcut însă straiele aurite, pe care a doua zi veneţienii le-au găsit lângă sfânta raclă, iar Sfântul Spiridon era din nou îmbrăcat în straiele sale arhiereşti smerite.
La Ierusalim există o Biserică cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon. Într-o zi, când preotul a intrat în Biserică, l-a văzut pe Sfântul Spiridon uitându-se pe fereastră. După ce Sfântul Spiridon a plecat, a rămas impregnat pe geamul ferestrei chipul său. Această minune se poate vedea şi astăzi.

Buna Vestire

Icoana Buneivestiri
Vestire bună din cer pe aripi de înger ne-a venit
„Te bucură!” Miresei celei pure i-a grăit;
„Fie mie…!” au fost cuvintele ce lumea au schimbat
Faptura înnoirea a primit, genuni și cete s-au cutremurat.

Trebuit-a Domnul mii de ani s-aștepte o fecioară
Atâta de smerită, pe care îngerii, încă din Templu, o aflară,
Un crin trimisu-i-a prin Gavriil și slovele de taină pline:
„Bucură−te cea plină de har, că Domnul e cu tine!”

Rugul aprins nu-l mistuia Cuvântul cel de foc,
„Purtând pe Cel ce poartă toate”, pe Marele Prooroc.
Început al mântuirii noastre s-a făcut Fecioara
Aducând, în iarna lumii, din Ceruri, Primăvara.

Rămase pân-la Ceruri de-a pururea Prea-Pură
Și Născătoare și Fecioară, Măicuța noastră bună;
Din infinitul Cosmos, Părintele, din zările aurii,
Pe umeri și pe frunte, Miresei, trei stele-i dărui.

jp // Arad, 27.08.2016

„Nu poţi merge fără cruce în urma Domnului purtător de cruce”

Nu faptele sunt principalul lucru in viaţă; principalul este starea inimii îndreptată către Dumnezeu.

Domnul este pe Cruce. Treci, cu mintea, alături de El şi gândeşte-te cu ce ochi te-ar privi El de pe Cruce. Rămâi mai mult în această cugetare şi conştiinţa îţi va lămuri clar totul. Puneţi acum pe primul loc facerea a ceea ce este pe placul Domnului şi reorânduiţi toate celelalte. După cerinţele acestui singur scop…şi aşezarea voastră lăuntrică are să se schimbe. Pe dinafară, totul va rămâne la fel, doar inima se va face nouă. Asta este tot. E mult oare?

Nu poţi merge fără cruce în urma Domnului purtător de cruce. Ce e această cruce? Necazurile, întristările de tot felul ce vin în tot timpul, dinăuntru şi din afară asupra celui ce împlineşte cu conştiinţă dreaptă poruncile Domnului. Acolo unde nu e această cruce, nu poate fi vreun creştin.

Sf. Teofan Zăvorâtul

Facerea ochilor

„Ședea şi cerşea” iubit numai
de pietrele din zid ce-i mângâiau
a mâinilor căutare.
Din tină și scuipat,
Iisus vedere cristalină zămislea;
„prin care toate s-au făcut”
– era a Fiului lucrare.
Nedumeriri, anchete și-ntrebări de farisei
schimbaseră în vitejie
a nevinovăției neputință:
vederea lăuntrică iradia lumini cerești,
izvor de îndrăzneală și recunoștință.
Orbiți, iscoditorii, având în ochi
minunea, nu-L recunoșteau pe
Cel ce-L așteptau să vină;
O întrebare mi s-a pus și mie:
vezi Dincolo de-a zilelor lumină?

Petru J. // Arad, 2 feb. 2017

Sfântul Ioan Gură de Aur: „Arată-mi postul tău prin lucruri”

Prin care, vei zice?

De vei vedea sărac, miluieşte-l; de vei avea vrăşmaş, împacă-te cu el; de vei vedea pe prietenul tău sporind, nu-l zavistui; de vei vedea femeie frumoasă, trece-o cu vederea.

Şi nu numai gura să postească, ci şi ochiul, şi auzul şi picioarele, şi mâinile şi toate mădularele trupului nostru.

Să postească mâinile curăţindu-se de răpire şi de lăcomie.

Să postească picioarele, depărtându-se din căile ce duc la priveliştile fărădelegii.

Să postească ochii, învăţându-se să nu caute niciodată la feţe frumoase, nici să iscodească cele străine. Că hrană a ochilor este privirea. Dacă privirea va fi păcătoasă, vatămă postul şi răstoarnă toată mântuirea sufletului, iar de va fi după lege, împodobeşte postul.

Foarte necuviincios este, ca prin post, să ne oprim de bucate şi chiar de cele îngăduite, iar cu ochii să ne înfruptăm şi de cele oprite.

Nu mănânci carne? Să nu mănânci, dar nici cu ochii să nu pofteşti.

Să postească şi auzul. Iar post al auzului este a nu primi grăiri de rău şi clevetiri, că zice: „Auz deşert să nu primeşti”.

Să postească şi gura de cuvinte de ruşine şi de ocară. Că ce folos este când ne depărtăm de carne de pasăre şi de peşte, iar pe fraţi îi mâncăm şi îi muşcăm.

Omilii şi cuvântări
sursa: cuvant.credo.ro

Cheia

Închisoarea care-mi claustra sufletul,
devenise neîncăpătoare întunericului –
ce-mi pătrunsese până și-n celulele inimii,
iar Lumina, din cauza suspinelor,
nu mai trecea de gratii.
„De vrei a scăpa din așa un iad,
apelează mai Sus!” mi s-a sugerat.
Încercasem să înțeleg…
După o prelungită și rugătoare răbdare,
fără lacrimi, primisem un nou îndemn:
„Incearcă deschiderea celulei
însemnate cu cruce!”
Încercam degeaba. Eram muncit de
întunericul ce mă sângera, până când,
o lacrimă desprinsă din lacrimile lui
Iisus, mi-a devenit cheie.
Deschizând, am întâlnit Dragostea,
care m-a eliberat.

Petru J. // Arad, 26 ian. 2017

Ca boala trupului este mai presus si mai tare decat postul

[..] de nici una nu se bucura Dumnezeu asa de mult, ca atunci cand se intampla omului sa cada in vreo scarba oarecare, ori in ce chip ar fi, iar el cu multumire rabda bucuros, pana la sfarsit. La fel si de la cel ce este bolnav cu trupul sau, nu cere Dumnezeu, nici cearca de la dansul post, infranare la mancare si bautura, sau alta osteneala de nevointa a trupului, decat rabdare, multumita si rugaciune duhovniceasca si sa-i fie mintea si gandul pururea la Dumnezeu. […] ca boala trupului este mai presus si mai tare decat postul si decat orice alta nevointa si osteneala a trupului. Pentru aceasta de la bolnav nu se cere, nici se cearca post, infranare si alte osteneli, ci datoria lui este sa multumeasca pururea, cu osardie si cu toata inima lui Dumnezeu, rugandu-se sa-i dea rabdare.

Patericul egiptean