Arhiva zilei de 18.10.2017

Constantin Noica si Pr. Rafail Noica

Călugărul Rafail Noica, băiatul lui Constantin Noica, s-a rupt de cele lumeşti şi a ales să trăiască, acum 17 ani, pe o culme domoală a Apusenilor, la capătul unui drum prăfuit ce şerpuieşte printre casele singuratice ale moţilor din satul Lăzeşti (judeţul Alba). Sus, la lumină, se aud doar câinii ce apără teritoriul interzis al stăpânului lor, apropiat de Dumnezeu prin rugăciune, credinţă şi har.
În 1993, Rafail Noica s-a retras în munţii Apuseni, izolându-se într-o sihăstrie din satul Lăzeşti. Părintele coboară la oraş doar în rarele ocazii în care mai susţine conferinţe la Alba Iulia sau la Bucureşti.


Casa Parintelui Rafail

Băiatul lui Constantin Noica, Rafail, s-a născut în 1942 şi a părăsit România la vârsta de 13 ani, alături de mama sa englezoaică, Wendy Muston, şi de sora sa, Alexandra. Ajuns în Marea Britanie, tânărul Răzvan, numele de botez al lui Rafail, a încearcat să se apropie de mai multe culte religioase, trecând, pe rând, la anglicani, penticostali, baptişti şi protestanţi. Întâlnirea decisivă a vieţii băiatului lui Constantin Noica a fost cea cu părintele Sofronie, povăţuitorul duhovnicesc al mănăstirii ortodoxe din Essex, cel care l-a inspirat, în 1961, când avea 19 ani, să treacă la ortodoxie.

În 1965 a devenit călugăr, cu numele de Rafail, la mânăstirea din Essex, dar în 1993 s-a întors în România, iniţial pentru o scurtă vizită. A ajuns însă în munţii Apuseni, unde a decis să rămână definitiv într-o sihăstrie îndepărtată din satul Lăzeşti.



 

Constantin Noica – condamnat de comunişti la 25 de ani de muncă silnică



Filosof, eseist, publicist şi scriitor de mare anvergură, Constantin Noica s-a născut pe 12 iulie 1909, la Vităneşti, Teleorman, şi a încetat din viaţă pe 4 decembrie 1987, la Păltiniş. A terminat în 1931 Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, iar în 1938 a plecat la Paris cu bursă. Între 1949 şi 1958 a avut domiciliu obligatoriu la Câmpulung Muscel, după care a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, plus confiscarea averii, fiind acuzat de ostilitate faţă de regim şi “relaţii ilicite cu străinii”.

A executat doar şase ani şi a fost eliberat în 1964. S-a stabilit în Bucureşti, unde s-a angajat cercetător la Centrul de Logică, în locuinţa sa desfăşurându-se seminarii pe marginea filosofiei universale. Din 1975, s-a mutat la Păltiniş, lângă Sibiu, casa filosofului devenind loc de pelerinaj şi inspiraţie pentru discipolii săi, cum ar fi Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. A fost înmormântat pe 6 decembrie 1987, în curtea Schitului Păltiniş, la dorinţa sa expresă.

Constantin Noica – Scrisoare către Rafail

“Scrisoare către Rafail” a apărut acum 42 de ani, în revista “Prodromos”, numărul 8-9 din 1968, editată în Germania şi în Franţa, şi cuprinde mesajul emoţionant al lui Constantin Noica adresat fiului său, în momentul în care Rafail s-a călugărit.

“Ce poate fi în lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Şi sunt mulţi – mi se spune – care se despart de ea, chiar dacă nu intră în ordin, ca tine. V-a mâhnit peste măsură lumea de azi? Aţi găsit că o puteţi sluji de dincolo de ea? (…) În limba ta există o vorbă a trecutului care-mi pare, într-un fel, mai adevărată astăzi decât oricare alta.

Este cea a lui Augustin, “iubeşte şi fă ce vrei”. Căci dacă iubeşti cu adevărat – s-a spus – nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărţit pe «fă ce vrei» de «iubeşte». Ea şi-a luat toate libertăţile şi face tot ce-i place, dar nu iubeşte întotdeauna. (…) S-a sfârşit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea în care trăim şi se va trăi. Nu e o întâmplare că eu însumi îţi scriu de departe, dragul meu, şi că-ţi scriu pe departe, nu de-a dreptul, ca şi cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii.

Dar nu te dezaprob şi nu i-aş dezaproba nici pe ceilalţi, chiar dacă ar fi oaste şi biserică, iar nu singurateci. Nu vă dezaprob, chiar dacă m-aş teme că trăiţi într- o lume gata făcută – şi care nu mai are ce face. (…) Eu nu am a-ţi da lecţii. Spre capătul vieţii, văd că nu ştiu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până şi într-o viaţă ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e fiinţa care jubilează. Omul a făcut bucuria, şi a văzut că era bună. (…) Şi-ţi spun numai: bucură-te şi fă ce vrei!

sursa: libertatea.ro